Acuzații dure la adresa FR Volei!** „Actuala conducere a Federației știe dinainte de startul sezonului ce echipă va lua titlul”

Redactor:
Bitescu Wili
  • Publicat:
  • Actualizat:
Acuzații dure la adresa FR Volei!**

Cristian Zgabercea, președintele campioanei CS Volei 2004 Tomis Constanța a declarat despre conducerea FR Volei că este incompetentă și face jocuri de culise. Principala nemulțumire este aceea că Tomis va rămâne fără o serie de jucătoare, chiar la faza finală a întrecerii interne și la final-four-ul Cupei României. Toate stranierele echipei de pe litoral vor pleca la loturile lor naționale pe 15 aprilie, în vederea participării la un turneu preolimpic. La acea dată, competițiile interne se vor afla în fazele finale și, în aceste condiții, CSV va fi nevoită să joace fără multe jucătoare de bază, chiar cele mai importante meciuri, cele în care sunt puse în joc trofeele interne.

Calificată atât în play-off-ul întrecerii interne, cât și în semifinalele Cupei CEV, echipa de pe litoral se luptă cu un program de coșmar. Acesta este cauzat, în opinia conducătorilor clubului constănțean, de o neconcordanță între calendarul internațional și cel intern. Președintele constănțencelor, Cristian Zgabercea, consideră că neadaptarea programului intern la cel internațional a fost făcută în mod expres pentru a pune bețe în roate CSV-ului. „Ni s-a spus că s-a sperat ca echipa noastră să nu se califice așa departe în cupele europene și din acest motiv s-a stabilit acest calendar. Aceste cuvinte au fost rostite chiar de președintele FR Volei, Gheorghe Vișan”, a declarat președintele constănțencelor. Zgabercea mai acuză că oficialii forului de la București trag sforile pentru ca Știința Bacău să câștige campionatul, fără a le implica însă și pe moldovence. „Eu cred că actuala conducere a Federației știe dinainte de startul sezonului ce echipă va lua titlul și cine va retrograda”, a mai completat oficialul constănțean.

Cristian Zgabercea consideră că trebuie schimbată neapărat actuala conducere a Federației Române de Volei, pe care o acuză în mod direct de incompetență. „Orice om de pe stradă, care nu a intrat niciodată într-o sală de sport, cred că ar putea conduce mai bine FRV-ul decât actualii conducători”, a spus Zgabercea.

Tags:
Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi

Primele declaraţii ale salvamarilor bătuţi crunt pe o plajă din Eforie: „M-a lovit în tâmplă şi am căzut”

A treia doză şi în Germania. Proiect: Persoanele vulnerabile vaccinate cu AstraZeneca sau Johnson & Johnson să primescă o doză de rapel cu Pfizer sau Moderna

„Se fac lucrurile ca la un spectacol cu păpuși Muppets!” Florin Lovin, atac dur la adresa lui Becali

Avertizarea ISU: Dacă ai așa ceva în mașină, mergi ACUM și scoate-l! Este pericol mare

Monica Tatoiu: ‹‹Tata castiga 85.000 de lei pe luna cand o Dacie era 50.000 de lei››

Cum arată gemenii cuplului Laufer, la cinci luni. Băieţelul a avut probleme de sănătate: „Să crești doi copii mici e foarte greu”. FOTO INEDITE

Primele imagini cu noile buletine cu cip, emise de astăzi la Cluj. Cum arată cărţile de identitate electronice

Imagini șocante! Șeful Poliției, amenințat de un interlop: 'Te mierlesc, mă! Dacă intru la pârnaie'

Băuturile și alimentele care te fac să transpiri abundent. Evită-le

A simțit că maseurul folosea doar o mână. Când a văzut ce făcea cu cealaltă, femeia a încremenit!

Natalia Mateuț, poze cu liniuțe de praf alb pe masă! Avem imaginile interzise cu 'prafurile pentru mama mare'

Ce afacere deschid Gheorghe Hagi și Simona Halep pe litoral. 'Simona a luat deja vița de vie'

Horoscop marți, 3 august. O zodie își iese din pepeni: Frustrările se vor revărsa, așa că ia-o ușor

Ce se întâmplă cu magazinele Profi în România

Femeia sătulă de bărbați bogați care o înșală este în căutarea unui partener „obișnuit”

O TÂNĂRĂ care a mers la bazin cu un costum prea DEOCHEAT a avut parte de ceva ȘOCANT

Lidl 2-8 august: Ce produse atractive vinde compania în următoarele zile

Românii sunt din ce în ce mai interesaţi de bursă. Numărul investitorilor a atins maximul ultimilor cinci ani

BANCUL ZILEI – Bătrânel răsfățat de nevasta de 19 ani

Porsche de 90.000 de euro, furat şi recuperat după nici o zi. Păţenia ciudată a unui IT-st din Timişoara

Milioane de români au ajuns acţionari la Banca Transilvania fără să ştie

Și-a luat fetița în brațe și a simțit un miros familiar. A dus-o la spital, iar bănuiala i s-a confirmat

Andreea Bălan și Tiberiu Argint au plecat într-o nouă vacanță. Ce destinație au ales de această dată

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Un nou record de alcoolemie la volan. Omul încă stătea în picioare! - VIDEO

FOTO. Imagini de senzație cu nepotul favorit al lui Gigi Becali și iubita lui sexy, pe plajă! Lucian, un Nea Mărin miliardar modern

FOTO. Fiica Andreei Berecleanu a încins internetul cu cel mai decoltat costum de baie. Cum arată Eva la 19 ani