Bogdan Olteanu, căpitanul naționalei de volei a României, a devenit campion al Argentinei cu San Juan. El a jucat în cele mai puternice ligi din Europa și este căsătorit cu o voleibalistă americană de origine hawaiană, Lily Kakumoku
Bogdan Olteanu este cel mai valoros voleibalist român din ultimul deceniu. Vântul carierei l-a purtat în Germania, Italia, Spania și Franța, meleaguri pe care a cucerit cinci Cupe și a jucat patru finale. Abia luna trecută, la 31 de ani, și-a văzut visul împlinit: primul titlu de campion, cu gruparea San Juan din puternica ligă din Argentina. Acolo, Giuseppe, cum e poreclit, a fost ales cel mai bun jucător și în finala Cupei și în cea a campionatului. ProSport i-a ridicat la fileu o întâlnire emoționantă… iar fiecare pas al întoarcerii în timp vi-l istorisim mai jos.
La trei stații de tramvai de stadionul Rapid, în apropiere de Calea Giulești, ascuns printre blocurile gri, se află Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I”, care adăpostește unul dintre cele mai prolifice centre de juniori din voleiul românesc, CSȘ CFR. În după‑amiaza de mai, curtea liceului e pustie, căldura nefirească a amorțit totul, iar liniștea apăsătoare e întreruptă de puști gălăgioși care își poartă mândri gențile mari de sport. Trec grăbiți, însă strecoară priviri admirative spre tipul înalt și brunet, ce ține în mână o minge de volei și domină prin statură intrarea în liceu. Bogdan Olteanu, căpitanul naționalei României, s-a întors acasă, locul unde în urmă cu 23 de ani, antrenorul Ion Șoacă îl prezenta colegilor mai mari cu zece ani: „Domnilor, acesta este Giuseppe!”. Avea doar opt ani și o ambiție fantastică de a reuși.
Cine prinde robinetul, face duș!
Trecutul revine cu putere odată ce trecem pragul școlii și Bogdan vorbește repede în timp ce aruncă priviri scurte spre vechile repere. Pașii îl poartă direct la primul etaj, recunoaște colțuri și detectează schimbări, rememorează întâmplări și se oprește direct în fața sălii de clasă. De pe peretele de vis-a-vis, o imagine a unui Bogdan mai tânăr îi privește parcă încurajator pe puștii ce străbat culoarul. „Wow, ce veche e poza asta! Era primul meu mare contract… Cine îl urmează!?”, citește îngândurat mesajul de lângă poză. Fixează minute bune afișierul, însă se scutură repede de melancolie când dă cu ochii de intrarea în sala de volei. „Ia uite, uși de termopan peste tot, lux nu alta! Când eram noi juniori la dușuri nu aveam ușă deloc, iar când mergeam să ne spălăm, domnul profesor Șoacă ne dădea fiecăruia robinetul ca să dăm drumul la apă”, explică el amuzat.
„Giuseppe, ca pe tata”
În sală se simte ca acasă și de cum intră, începe să bată mingea de perete. Voleiul este o tradiție în familia Olteanu, o alegere firească pe care Bogdan a făcut-o călcând pe urmele tatălui său, Vasile, a mătușii Marilena Olteanu și a celor doi veri, Mihai Dumitrescu și Răzvan Lică. „Tata a făcut volei tot aici în cartier, tot la profesorul Șoacă, era normal să fac și eu asta. De la tata am moștenit și porecla de Giuseppe, însă nu am mai apucat să îl întreb de la ce vine pentru că a murit pe când aveam 17 ani”, spune cu o voce gravă în timp ce privirea îi fuge panoramic. A trecut mult de atunci, între timp a devenit cel mai medaliat junior român, cu 11 titluri naționale, iar la 21 de ani făcea în mod firesc pasul în Europa. „Șoacă are puterea asta, să te facă să visezi, să îți dorești mai mult. Eu întodeauna am vrut să joc afară, iar când a apărut ocazia nu am stat pe gânduri”, mai punctează Bogdan câte o amintire.
A părăsit țara la 21 ani
În 2002, la ușă, i-a bătut o propunere de la VfB Friedrichshafen din Germania, echipă pregătită de cel care avea să îi devină mentor, Stelian Moculescu. „Acesta mi-a zis că e mai important să învăț întâi volei, nu să mă duc după bani și a avut dreptate. Dacă e să sfătuiesc pe cineva așa i-aș spune și eu, mergi întâi să înveți, nu te duce să câștigi bani mulți din primul an. Am progresat mult acolo și după doi plecam în cea mai tare ligă, Italia 1”, dezvăluie Bogdan.
Dar cum poți să rămâi cu picioarele pe pământ la 21 de ani, după ce câștigi două Cupe ale Germaniei, joci sferturi în Champions League și devii primul român ce evoluează în Italia!? „Venind dintr-o familie mai calculată am fost învățat să apreciez valoarea banului. Bineînțeles că am făcut și eu prostii, sunt de părere că până la o vârstă trebuie să faci de toate, după care o lași mai încet”, explică el.
Campion abonat la locul al doilea
Patru ani, a jucat în Italia, un an în prima ligă, cea mai puternică din Europa și apoi în liga a doua, după care, „flămând” de rezultate, a semnat cu Almeria, campioana Spaniei. „M-am dus să joc pentru medalie, că banii vin și se duc. În primul an, am câștigat Cupa și am cedat finala, în anul al doilea am câștigat iar Cupa, am câștigat tot campionatul fără să pierdem vreun meci și în finală am pierdut toate trei meciurile. Am crezut că înnebunesc”, se amuză el. De atunci, a început și goana după titlul de campion, pe care l-a vânat și în Franța, cu Tours. „Am zis că dacă nu a fost titlul în Spania poate o fi acolo, iar ca să vezi am câștigat iar Cupa. Era frustrant! Eram fericit că jucam finala, dar doream să ies și eu campion. Mai erau și prietenii de acasă care se luau de mine, «ce faci mă, iar te duci la ăia să le pierzi finala?», mai face Bogdan o incursiune în trecut..
MVP în Argentina
Șirul finalelor pierdute l-a rupt luna trecută, în Argentina, când a devenit campion cu San Juan. „A fost o ofertă pe care am cântărit-o mult, San Juan era campioana en-titre, se bătea la titlu și dacă nu mă duceam acum în America Latină atunci când!? Era și o presiune, mă gândeam că dacă nici acum nu câștig titlul, nu mă mai întorc acasă, că mă îndoaie prietenii cu glumele”, zâmbește el. Chiar în prima lună a câștigat Cupa și a ieșit MVP-ul finalei, o reușită pe care a repetat-o și în finala campionatului. „Este o mândrie să fii ales cel mai bun, însă singur nu puteam pentru că e un sport de echipă”, continuă el.
Bogdan povestește cu entuziasm despre performanțele la nivel de club, însă se întristează când vine vorba de națională: „Singurul regret pe care îl am în volei este că toată viața am jucat cu naționala doar turnee de calificare și precalificare, nu am ajuns niciodată la un turneu final, dar asta e”. O clipă de amărăciune și de liniște, după care ochii căprui se luminează treptat în timp ce reia șirul întâmplărilor de altădată. Un român modest care are la picioare lumea voleiului.
Argentina și anarhia
Căpitanul naționalei de volei joacă din toamna trecută la San Juan, cea mai valoroasă echipă din Argentina. „Este și aici sărăcie, însă oamenii sunt extrem de amabili, iar dacă ești străin fac orice ca să îți placă orașul. Pe stradă lumea te recunoaște, vine să discute cu tine, te felicită. Ce m-a frapat e că se conduce catastrofal, nu există prioritate în giratoriu, cine ajunge primul trece, prioritatea de dreapta nu există nici ea, e anarhie totală”, se amuză el. Familia Olteanu s-a adaptat repede și la bucătăria din America Latină, Bogdan apreciind carnea asada, o mâncare specifică acelei zone. „Carnea din Argentina e într-adevăr cea mai bună din lume și la ei nu există masă fără carne. Când ieșim în oraș ne orientăm spre «asado», iar când suntem acasă avem un meniu din paste si legume. Nu suntem prea pretențioși la mâncare”, explică el.
DRAGOSTE ÎN HONOLULU
Bogdan și-a cunoscut soția, pe Lily Kahumoku, în campionatul Italiei. Ei s-au căsătorit în 2007, pe o plajă din Hawai
Transferul în cel mai puternic campionat din Europa, Italia 1, în 2003, a însemnat pentru Bogdan și un reviriment în viața personală. Aici a întâlnit-o pe Lily Kahumoku, o voleibalistă americană de origine hawaiană, care juca și ea în prima ligă din Peninsulă.
„La început era greu, era distanță mare între noi, după care încercam mereu să găsim echipe unul lângă celălalt”, povestește Bogdan. S-au transferat amândoi în Spania, ultimul campionat în care Lily a mai jucat la nivel de performanță, după care s-a rezumat doar la a-și încuraja soțul: „E un sprijin incredibil pentru mine, ajungi acasă nervos, supărat sau ești în fața unui meci important și ea știe exact ce să îmi spună, cum să mă încurajeze”.
Momentul groaznic de anul trecut
Prietenia lor a trecut într-o nouă etapă în 2007, când s-au căsătorit, pe o plajă, în Honolulu, locul unde ea s-a născut. „E un paradis, sunt plaje cu nisip negru, roșu, verde, oamenii sunt foarte sociabili și prietenoși. Ajungem însă destul de rar și din cauza distanței și din cauza meciurilor”, tușează decorul exotic.
O căsătorie fericită, care avea să treacă însă și peste un moment delicat. „Anul trecut a fost cumplit! Soția mea a rămas însărcinată cu gemeni, dar a pierdut sarcina în cinci luni jumătate. Este îngrozitor să treci peste așa ceva ca părinte, dar asta ne-a legat mai mult, ne-a dat mai multă putere să luptăm”, mărturisește Bogdan oftând.
Bogdan Olteanu Data nașterii: 11 mai 1981 Înălțime: 1.99 m Greutate: 96 kg Detentă atac: 3.45m; Detentă blocaj: 3.29m Post: Trăgător secund Cluburi la care a evoluat: Bacău (1998-1999), „U” Craiova (1999-2002), VfB Friedrichshafen (Germania, 2002-2004, 2 Cupe și o finală jucată, sferturi în Champions League), Teleunit Gioia del Colle (Italia A1, 2004-2005), Mail Service Corigliano (Italia, A2, 2005-2006), Modugno-Noicattaro (Italia A2, 2006-2007), Fiorese Spa Bassano (Italia A2, 2007-2008), Unicaja Almeria (Spania, 2008-2010, 2 Cupe și 2 finale jucate, Final 4 Cupa CEV 2009), Tours (Franța, 2010-2011, Cupa și o finală jucată, sferturi Champions League), UPCN San Juan (Argentina, 2011-2012, Cupă și Campionat)
Bogdan Olteanu, pe repede înainte:
* este primul voleibalist român care a jucat în prima ligă din Italia și din Argentina * a fost declarat cel mai bun voleibalist român în 2003, 2004 și 2005 * are aproape 200 de meciuri la naționala României * a fost căpitan al României la ultimele acțiuni ale lotului național (preliminariile JO 2012) * a jucat un an la Bacău, după care a fugit din cauza condițiilor la Universitatea Craiova, jumătate de an stând pe tușă pentru că cei de la Bacău l-au suspendat * are un frate mai mic, Valentin, care a jucat și el volei, cea mai mare reușită a lui fiind promovarea în Divizia A, cu Rapid * joacă de obicei pe tricou cu cifra 7, pe care o consideră norocoasă, însă a câștigat primul titlu de campion jucând cu numărul 9, din cauză că 7 nu era disponibil * vorbește la perfecție spaniola, italiana și engleza și la nivel conversațional germana și franceza * soția lui, fosta voleibalistă Lilly Kahumoku a evoluat pentru naționala SUA
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER