Verde Împărat

Verde Împărat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diaconu a completat colecția de centuri mondiale din vitrina boxului românesc. După Leu (WBO), Doroftei (WBA) și Bute (IBF), “Rechinul” pune la dosar și centura WBC la semigrea.

“Mi-a plăcut dintotdeauna verdele, culoarea centurilor WBC. Am să dorm la noapte cu centura în brațe”, spunea Adrian la finele conferinței de presă de după meciul cu Henry, ținând pe umeri prețiosul trofeu ce are pe cele două laturi chipurile a doi mari campioni WBC, Joe Louis și Muhammad Ali.

Drumul parcurs de Adi până la încoronarea drept campion mondial interimar a fost mai greu decât se așteptau mulți. KO-ul pronosticat de specialiști nu s-a produs, astfel că a avut de muncit 12 reprize pentru a se impune la puncte. Victoria lui a fost deasupra oricărui dubiu, el dominând clar cel puțin șapte runduri. Finalul a fost însă frustrant.

“Din repriza a șasea mi-am paradit mâinile în capul lui Henry. Nici nu mai puteam să-l țin la distanță. Nu mă așteptam să fie atât de rezistent”, povestea “Rechinul”. Nici condiția fizică nu l-a ajutat, explicația pentru lipsa de prospețime din final fiind logică: în mai bine de un an și jumătate a boxat un singur meci, cel cu Rico Hoye, din mai 2007. Adi a dat însă o lecție de bărbăție!

120 de zile are la dispoziție Chad Dawson pentru a boxa cu Diaconu. Altfel, Adi e campion mondial plin

600 de mii de euro a fost bursa pe care a boxat „Rechinul“ Adrian Diaconu. Americanul Chris Henry a încasat 400.000 de euro

"Ploieștiul a devenit capitala boxului profesionist românesc. Are un fost și un actual campion mondial"

Titi „prosop“, antrenor box

Pro Tv, lider de audiență

Cu o audienă medie pe publicul din mediul urban de 8 puncte de rating și cu o cotă de piață de 21,1%, Pro TV a fost lider incontestabil, depășind detașat următoarea clasată, Antena 1 (3,7 puncte de rating și 9,6 % cotă de piață), conform datelor furnizate de GFK România. Minutul de maximă audiență a fost atins la 23:39, moment în care aproape 1,5 milioane de români din mediul urban priveau cum Diaconu se apropia de titlu, adică un rating de 13 puncte și 39,7% cotă de piață.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele