Variantă de import pentru viitorul antrenor al echipei naționale de gimnastică masculină. „Discut săptămânal cu cei din federație” | EXCLUSIV

Variantă de import pentru viitorul antrenor al echipei naționale de gimnastică masculină. „Discut săptămânal cu cei din federație
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu mai este un secret că oficialii Federației Romane de Gimnastică își doresc să aducă noi antrenori la cârma viitoarelor loturi ce se vor constitui, atât la feminin cât și la masculin.

Prosport a aflat că la masculin sunt discuțîi avansate în acest sens cu unul dintre cei mai valoroși antrenori ai Europei, romanul Nicușor Pascu.

Stabilit de ani buni în Elveția, Pascu a antrenat vreme de 11 ani lotul național din Tara Cantoanelor iar în prezent este antrenori regional.

Variantă de import pentru viitorul antrenor al echipei naționale de gimnastică masculină. „Discut săptămânal cu cei din federație” | EXCLUSIV

Nicușor Pascu a confirmat pentru Prosport că poartă negocieri cu federația privind venirea sa în România.

„Eu discut săptămânal cu cei din federație. Am o relație foarte bună cu cei din federație. Chiar dacă activez că antrenor în Elveția, eu am calitatea de arbitru pentru România. La competiția organizata în luna septembrie, la Bucureșți, am arbitrat la bară.

Am avut și am discuțîi despre venirea mea în România că antrenor. Doar că în gimnastica românească sunt acum doua tabere. Unii își doresc că sportivii să se pregătească la cluburi și să se continue aceasta politică a descentralizării, alțîi își doresc centralizarea.

Eu sunt pentru a doua variantă. Doar așa cred că sportivii de lot național vor putea obține rezultatele așteptate”, a precizat Pascu (foto jos).

Ofertat să preia lotul de fete

În perioada mandatului de președinte al Andreei Răducan, tehnicianul roman a fost ofertat să preia conducerea lotului feminin. „Am avut multe negocieri. Nu s-a putut concretiza aceasta intenție deoarece nu a fost agreat o parte din staff-ul cu care ar fi trebuit să lucrez. Mai precis eu doream să lucrez împreună cu soția mea, iar acest lucru nu a fost acceptat”, a dezvăluit Nicușor Pascu.

Cere jumătate din cât primește în Elveția!

Fără a dezvălui suma de bani stipulată în contract, Pașcu recunoaște că primește un salariu bun în Elveția. Legat de oferta financiară venită din partea FRG el a declarat: „Eu am cerut un salariu la limită. Cam jumătate față de cât primesc aici. Este un salariu cu care să-mi pot întreține familia care vă rămâne în Elveția.

Indiferent de suma discutată federația vă trebui să discute și cu Comitetul Olimpic Român, pentru că și cu suportul lor financiar vor putea plăti un antrenor de lot national”

Marius Urzică are dreptate: e drama la juniori

După ce Marius Urzică a dezvăluit faptul că la lotul de juniori valoarea sportivilor nu este nici pe departe cea așteptată, Pașcu e de acord cu fostul antrenor coordonator: „Marius, pe care-l consider un antrenor bun, are dreptate în ceea ce spune.

Dacă la seniori am mai văzut câțiva gimnașți pe care să-ți poți pune baza, la juniori situația este dramatică. Așa cum spunea și Marius, doar doi sau trei sportivi pot face față cerințelor”.

Soții Moldovan, cea mai buna soluție pentru feminin!

Rugat să-și exprime un punct de vedere și în privința fetelor, Pascu a precizat: „Din câte am înțeles, la fete lucrurile merg mai bine. Am văzut că se vorbește tot mai mult de numirea soților Moldovan la conducerea lotului feminin. Și eu cred că ar fi cea mai buna soluție.

Sunt oameni tineri, dornici de afirmare, bine pregățiți, updatati la nou. Prezintă foarte multa încredere”, a adăugat el.

 

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele