Un român a făcut meciul anului 2018 în kickboxingul mondial. VIDEO | Ce KO formidabil a reușit!

Un român a făcut meciul anului 2018 în kickboxingul mondial. Ce KO formidabil a reușit!
Un român a făcut meciul anului 2018 în kickboxingul mondial. VIDEO | Ce KO formidabil a reușit!

Confruntarea dintre românul Benny Adegbuyi și olandezul Jhaffar Wilnis din semifinalele turneului de final al Glory a fost declarată „Meciul anului 2018″ de cea mai mare promoție din lume.

Vestea a fost anunțată luni seară, în cadrul emisiunii Inside Glory. Benny (33 de victorii – 6 înfrângeri) a reușit să câștige prin KO în repriza a trei duelul cu Wilnis. Până atunci, cei doi dăduseră un duel titanic, iar arbitrii erau împărțiți, românul încheind socotelile cu o lovitură înaltă de picior.
Din păcate, în finala turneului, Benny nu a mai reușit să fie la fel de fresh și a pierdut în prima repriză cu Jamal Ben Saddik. Ironia sorții face că Ben Saddik pierduse de două ori împotriva lui Wilnis, ultima oară chiar în 2018.

Originar din Cluj-Napoca și stabilit în București, Benny, care provine dintr-un tată nigerian și o mamă româncă, deține recordul de turnee de 4 câștigate în Glory, impunându-se de 3 ori. De asemenea, are un total de 17 meciuri în cea mai puternică promoție din lume, dintre care 13 s-au încheiat în favoarea lui.

„Vă mulțumesc mult pentru că îmi apreciați munca. Felicitări și lui Jahffar pentru acest meci, s-a dovedit extrem de competitiv”, a scris Benny pe pagina lui de facebook.

Benny a debutat în Glory în 2013, fiind cel mai constant luptător tricolor în topul mondial al kickboxingului, din 2014 până în prezent fiind mereu în Top 3.


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]