Tânărul în vârstă de 17 ani, care a fost înjunghiat mortal de un alt sportiv de vârsta lui, a postat un mesaj pe rețelele de socializare, cu mai puțin de 48 de ore înainte să moară.
Crima a plecat de la un loc în tribună pe care cei doi tineri sportivi s-au certat. Din postarea pe care a făcut-o pe X, reiese că Austin Metcalf avea ambiții mari și planuri pentru viitor.
Lumea sportului din America este în doliu după ce tânărul star al fotbalului din Texas, Austin Metcalf, a fost ucis. Sportivul, în vârstă de doar 17 ani, a fost înjunghiat în inimă și a murit chiar în timp ce se afla în brațele fratelui său geamăn, în timp ce participa la un campionat de atletism disputat pe stadionul Kuykendall din Frisco, Texas, pe data de 2 aprilie 2025. Presupusul ucigaș este Karmelo Anthony, tot în vârstă de 17 ani.
Austin Metcalf a postat un mesaj pe rețelele de socializare, cu mai puțin de 48 de ore înainte să moară. Din postarea pe care a făcut-o pe X, reiese că tânărul sportiv avea ambiții mari și planuri pentru viitor.
„Credința că Dumnezeu mă protejează și că munca mea va da roade”, a scris Metcalf, într-o postare pe care a făcut-o pe rețeaua de socializare X.
Incidentul violent a izbucnit în momentul în care Austin Metcalf i-a cerut lui Karmelo să elibereze un loc rezervat echipei sale. Cearta a degenerat rapid, iar Karmelo l-a înjunghiat pe Austin. Astfel, Karmelo Anthony a fost arestat, fiind acuzat de crimă.
Comunitatea din Frisco s-a mobilizat și s-a oferit să sprijine familia tânărului Austin Metcalf în aceste momente dificile.
Austin Metcalf era un student în vârstă de 17 ani, care urma cursurile de la Memorial High School din Frisco, Texas. El era recunoscut pentru performanțele remarcabile în fotbalul american, fiind MVP al echipei sale.
Totodată, pe lângă fotbal, Austin Metcalf participa și la competiții de atletism, inclusiv la probleme de aruncare a greutății și a discului.