Acasa » Alte Sporturi » Transferul momentului la Dinamo: a semnat în Bundesliga! A venit anunțul oficial

Transferul momentului la Dinamo: a semnat în Bundesliga! A venit anunțul oficial

13 mart. 2025, 17:22, Alte Sporturi
Transferul momentului la Dinamo: a semnat în Bundesliga! A venit anunțul oficial
Foto: Sport Pictures

Dinamo, campioana României la handbal masculin, rămâne fără centralul Haukur Thrastarson, care a semnat cu formația Rhein-Neckar Lowen (locul 7 în actuala ediție din Bundesliga).

Venit la Dinamo în 2024, islandezul s-a remarcat atât în meciurile din Liga Națională, cât și în cele din Liga Campionilor, unde bucureștenii luptă pentru un loc în sferturile de finală.

Haukur Thrastarson (23 de ani) este convins că experiența din Germania îl va ajută să se dezvolte „atât ca handbalist, cât și ca persoană”.

Internaționalul Haukur Thrastarson s-a transferat de la Dinamo în Bundesliga, cel mai puternic campionat din lume

Reprezentanții clubului bucureștean s-au arătat onorați că Haukur Thrastarson, internațional islandez, va ajunge în puternicul campionat german.

„Suntem onorați de faptul că un jucător de la noi va pleca în Bundesliga, cel mai puternic campionat din lume. Până atunci, Haukur va mai avea de tras în tricoul echipei noastre și suntem siguri că o va face la cel mai înalt nivel”, a anunțat clubul bucureștean, pe pagina oficială de Facebook.

  • Dinamo este liderul Ligii Naționale, cu 18 victorii și un rezultat de egalitate.
  • În următoarea etapă, Dinamo va juca, pe teren propriu, cu CSM București (locul 10). Meciul este programat pe 29 martie.

„În discuțiile mele cu conducerea celor de la Lowen, mi-am dat seama rapid cât de mult mă doreau și aveau prevăzut pentru mine un rol foarte important.

Să-mi măsur valoarea în Bundesliga cu cele mai bune echipe, cu cei mai buni jucători, este ceva ce aștept cu nerăbdare și sunt convins că această provocare mă va forma și mă va dezvolta atât ca handbalist, cât și ca persoană”, a declarat Thrastarson pentru Handball World.

Cine este Haukur Thrastarson

Haukur Thrastarson (23 de ani) este component al echipei naționale a Islandei, cu care a câștigat medalia de argint la Campionatul European de Tineret din 2018.

Haukur Thrastarson a evoluat în campionatul islandez (Selfoos, orașul său natal) și în cel polonez (Lomza Vive Kielce și Industria Kielce), iar la Dinamo a venit în 2024, unde s-a remarcat inclusiv în Liga Campionilor.

În Liga Campionilor, Haukur Thrastarson a marcat 44 de goluri, astfel: 11 cu Fredericia (6 acasă, 5 în deplasare), 10 cu PSG (5 acasă, 5 în deplasare), 9 cu Sporting (6 acasă, 3 în deplasare), 6 cu Wisla Plock (2 acasă, 4 în deplasare), 5 cu Eurofarm Pelister (4 acasă, 1 în deplasare), 2 cu Fuchse Berlin (ambele în deplasare), 1 cu Veszprem (în deplasare), scrie Golazo.