Timișoara câștigă la Cluj și termină pe primul loc turul sezonului regulat al SuperLigii de rugby, iar CSM Olimpia obține prima victorie în acest sezon

Timișoara câștigă la Cluj și termină pe primul loc turul sezonului regulat al SuperLigii de rugby, iar CSM Olimpia obține prima victorie în acest sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Etapa a cincea a SuperLigii CEC Bank la rugby a programat sâmbătă doar două întâlniri, partida Steaua – Baia Mare urmând să se dispute în octombrie, pentru că maramureșenii pregătesc returul din barajul Challenge Cup cu Enisei Krasnoiarsk, din Rusia (joc programat pe 2 mai).

În primul meci al etapei, într-un duel al Bucureștiului, CSM Olimpia a spart gheața în acest sezon și a obținut prima victorie. „Tigrii” au învins Dinamo în „Ștefan cel Mare”, pe Stadionul „Flore Dumitrache”, cu 23-19, elevii lui Ștefan Demci fiind nevoiți să se mulțumească doar cu punctul bonus defensiv. Meciul a fost echilibrat, cu Dinamo conducând o singură dată, în minutul 16, după un eseu al lui Bărbuliceanu ca apoi să fie în permanentă cursă pentru ajungerea adversarilor de la CSM. Cu un joc mai organizat, fără greșeală în tușe și dominând în moluri, „tigrii” au tremurat pentru victorie după ce au jucat 20 de minute în 14, după eliminarea lui Mitu și a lui Adrian Ion. În plus, pe fondul ratărilor lui Vlaicu, dinamoviștii au redus diferența reușind ca în ultimul minut de joc să înscrie eseu prin Siotame Manu și să își adjudece punctul bonus defensiv. „Ne-am dorit foarte mult această victorie. Știam că ne așteaptă un meci greu, dar băieții au dat totul și au luptat până în ultimul minut. Dinamo era neînvinsă pe teren propriu, are jucători puternici, dar astăzi noi am fost mai buni. Pachetul nostru de înaintare a fost la înălțime, ne-a adus acel eseu de penalizare, și sperăm ca acest succes să fie un nou început pentru noi”, a declarat Adrian Ion, căpitanul CSM-ului, pentru site-ul oficial al clubului.

În cel de-al doilea meci al zilei, liderul clasamentului, Timișoara Saracens, a defilat la Cluj. Bănățenii s-au impus cu 48-14, într-un meci fără istoric în care au marcat nu mai puțin de 7 eseuri și au obținut astfel și punctul bonus ofensiv. Clujenii au ținut piept adversarilor doar în primele minute când au și condus cu 7-3, însă bănățenii cu o linie de treisferturi incredibilă, formată din Moala, Umaga, Tangimana, Zaharia și Shennan, au fost de neoprit. 6 eseuri au reușit bănățenii în prima parte, ca în repriza secundă jocul să se mai echilibreze și fiecare echipă să își treacă în cont câte o încercare.

 

Etapa a 5-a a SuperLigii CEC Bank:
CS Dinamo – CSM Olimpia București 19-23
U Cluj – Timișoara Saracens 14-48

Meciul Steaua București – CSM Știința Baia Mare a fost reprogramat.

 

 

Etapa a 6-a a SuperLigii:
2 mai, Steaua București – Timișoara Saracens (ora 11:00, TVR2)
2 mai, U Cluj – CS Dinamo (ora 13:00)
Partida CSM Olimpia – Știința Baia Mare esre reprogramată pentru 24 octombrie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup