Tenisul mondial este în haos: Rafa Nadal nu merge la US Open, iar turneul Masters 1000 de la Madrid, patronat de Ion Țiriac, a fost anulat!

Tenisul mondial este în haos: Rafa Nadal nu merge la US Open, iar turneul Masters 1000 de la Madrid, patronat de Ion Țiriac, a fost anulat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal, numărul 2 mondial şi deţinătorul trofeului, nu va participa la turneul US Open din acest an. De asemenea, turneul de la Madrid s-a amânat pentru anul următor.

VIDEO | Cum arată prima rachetă a lui Rafael Nadal! ”Am găsit-o într-o cutie!”. Dezvăluirile spaniolului despre copilărie, înainte de Australian Open

Obiectivul lui Nadal este Roland Garros

„După ce m-am gândit bine, am decis să nu joc la US Open în acest an. Situaţia este foarte complicată la nivel mondial din cauza Covid-19 şi se pare că încă nu avem control asupra ei”, a spus Nadal, care a precizat că preferă să nu călătorească în aceste vremuri.

US Open ar trebui să se desfăşoare la datele iniţiale, 31 august – 13 septembrie, iar turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, programat iniţial între 24 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru 20 septembrie – 4 octombrie. Turneul de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului, a fost anulat.

Nadal a precizat deja la începutul lunii iunie că nu a privit favorabil să ia un zbor către Statele Unite în circumstanțele actuale și că este țara cea mai infectată de pandemie. Marele obiectiv al sezonului este titlul la Roland Garros (27 septembrie – 11 octombrie) și de aceea s-a antrenat doar pe zgură în ultima lună și jumătate.

Ion Țiriac a ținut cont de sfatul autorităților spaniole

Turneul de tenis Masters 1000 de la Madrid, programat în perioada 12 – 20 septembrie, a fost anulat, au anunţat marţi organizatorii, scrie AFP.

„După ce au examinat situaţia luni întregi, organizatorii Mutua Madrid Open au fost nevoiţi să anuleze turneul din cauza conjuncturii dificile provocate de infecţia cu Covid-19 la toate nivelurile”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Săptămâna trecută, guvernul regiunii Madrid a recomandat anularea turneului de tenis Masters 1000, programat pentru septembrie în capitala Spaniei, din cauza răspândirii coronavirusului.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
Anunțul dimineții despre BANII DE PENSIE: Tot timpul se întâmplă problema asta
Anunțul dimineții despre BANII DE PENSIE: Tot timpul se întâmplă problema asta
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele