Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Zi perfectă pentru tenisul românesc! Jaqueline Cristian, revenită pe teren după o accidentare horror, a câștigat turneul de 80.000 de dolari de la Le Neubourg | VIDEO

Zi perfectă pentru tenisul românesc! Jaqueline Cristian, revenită pe teren după o accidentare horror, a câștigat turneul de 80.000 de dolari de la Le Neubourg | VIDEO

Alexandru Tăcină
Zi perfectă pentru tenisul românesc! Jaqueline Cristian, revenită pe teren după o accidentare horror, a câștigat turneul de 80.000 de dolari de la Le Neubourg | VIDEO

Jaqueline Cristian (România, 87 WTA) zâmbește din nou, după ce a trecut prin momente teribile în acest an! Cristian și-a revenit după o accidentare gravă la genunchi și chiar a reușit să triumfe la turneul ITF de 80.000 de dolari de la Le Neubourg: 6-4, 6-4 în finala cu Magali Kempen (Belgia, 327 WTA).

Jaqueline Cristian a revenit de curând în circuit, după ce a stat pe bară jumătate de an din cauza unei accidentări horror! Cristian s-a operat la genunchiul drept, după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat în luna februarie, la turneul de la Doha.

Cristian a disputat primul turneu după accidentare la US Open, fiind învinsă de estona Anett Kontaveit, 6-3, 6-0 în primul tur! Apoi, ea a mers în Franța, la turneul de Le Neubourg, unde a triumfat la capătul unei săptămâni de foc.

Zi perfectă pentru tenisul românesc! Jaqueline Cristian, revenită pe teren după o accidentare horror, a câștigat turneul de 80.000 de dolari de la Le Neubourg

Jaqueline Cristian a jucat numai meciuri de trei seturi până în finală, iar în penultimul act a eliminat-o pe favorita gazdelor, Harmony Tan (Franța, 111 WTA), scor 3-6, 6-4, 4-0 (abandon). Meciul pentru trofeu cu Magali Kempen a fost mult mai lejer pentru sportiva din România, care și-a adjudecat victoria, scor 6-4, 6-4 după o oră și 32 de minute de joc. Tot duminică, Irina Begu s-a încoronat campioană la WTA 125 Țiriac Trophy, iar Patricia Țig a câștigat ambele probe ale turneului ITF de la Varna.

Interesant este că turneul de la Le Neubourg a fost câștigat de o altă româncă anul trecut! Mihaela Buzărnescu era deținătoarea trofeului, însă „Miki” n-a mai putut participa în acest an din cauza unei accidentări la gleznă. După ce a cucerit trofeul ediției din 2022, Jaqueline Cristian a fost recompensată cu un cec în valoare de 15.329 de dolari. Totodată, românca a realizat un salt spectaculos de 19 locuri în clasamentul mondial, până pe 68 WTA.

Jaqueline Cristian s-a accidentat grav în luna februarie și a fost scoasă de pe teren în scaun cu rotile

Jaqueline Cristian a avut ghinionul de a se accidenta grav la doar o zi după ce obținuse prima victorie a carierei în fața unei jucătoare din Top 20, scor 6-4, 6-3 cu Elena Rybakina (Kazahstan, 20 WTA) în primul tur la Doha. Jaqueline a călcat greșit și a urlat de durere în timpul meciului cu Daria Kasatkina, fiind nevoită să părăsească terenul în scaun cu rotile.

„Vă mulțumesc foarte mult pentru mesaje și suport! Operația a decurs foarte bine, mulțumită domnului doctor Ion Codorean, iar acum urmează perioada de recuperare, care este la fel de importantă ca operația! Fac tot ce trebuie pentru a reveni cât mai repede și sunt sigură că toată perioada asta mă va face mai puternică”, a spus Jaqueline Cristian după operație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]