Wozniacki, uimită de propriul tenis: „Mă întrebam ‘ce se întâmplă, chiar joc atât de bine!?'” Daneza a vorbit despre marele său avantaj la Singapore

Wozniacki, uimită de propriul tenis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Caroline Wozniacki a avut nevoie de doar 64 de minute pentru a o învinge pe Simona Halep (6-0, 6-2) și a obține calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, la capătul unui meci în care daneza a impresionat pe toată lumea. Agresivă, dar cu un joc îngrijit, daneza nu i-a dat nicio șansă Simonei, iar la finalul partidei le-a spus jurnaliștilor că a fost uimită și ea de cât de bine a jucat.

„Sunt foarte mulțumită, cred că am jucat foarte bine. Am fost foarte agresivă, dar nu mă așteptam să conduc atât de clar în primul set. La un moment dat mă întrebam ‘ce se întâmplă, joc atât de bine?’. Am reușit, însă, să rămân concentrată și să iau mingea foarte repede”, a spus fostul lider mondial, înainte să vorbească despre marele său avantaj la Singapore: „Pe mine mă avantajează suprafața de joc. Dacă lovești plat, mingea alunecă. Dacă pui efect, se oprește. Am timp să mă mișc și să ajung în poziție foarte bună de lovire”.

După două victorii clare, în care a cedat, în total, doar patru game-uri, Wozniacki e deja calificată în careul de ași de la Singapore, în timp ce Simona Halep are nevoie de o victorie în meciul cu Elina Svitolina, din ultima etapă, pentru a nu depinde de jocul rezultatelor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen