VIDEO** Serena Williams, triumfătoare la Wimbledon!

Serena Williams a cucerit cel de-al treilea titlu din carieră la Wimbledon după ce și-a învins sora mai mare, scor 7-6 (3), 6-2. A 21-a întâlnire dintre surorile Williams a durat 86 de minute la capătul cărora mezina și-a adjudecat al 11-lea titlu de Mare Șlem din carieră. Primul set a fost extrem de echilibrat, Serena și Venus mergând cap la cap până în tie-break. Cele două și-au câștigat de fiecare dată serviciul, dar Serena s-a dovedit mai pragmatică în "prelungiri" reușind să se impună la 3. Serena a crescut ritmul în setul doi și, cu un serviciu care a funcționat la parametri maximi (12 ași și nicio dublă greșeală), a reușit să își treacă în palmares trofeul pe care l-a mai cucerit 2002 și 2003. Cele două surori Williams s-au impus în opt din ultimele zece sezoane și au disputat patru finale în 2002, 2003, 2008 și 2009.
VIDEO** Serena Williams, triumfătoare la Wimbledon!

Serena Williams a cucerit cel de-al treilea titlu din carieră la Wimbledon după ce și-a învins sora mai mare, scor 7-6 (3), 6-2.

A 21-a întâlnire dintre surorile Williams a durat 86 de minute la capătul cărora mezina și-a adjudecat al 11-lea trofeu de Mare Șlem din carieră.

Primul set a fost extrem de echilibrat, Serena și Venus mergând cap la cap până în tie-break. Cele două și-au câștigat de fiecare dată serviciul, dar Serena s-a dovedit mai pragmatică în "prelungiri" reușind să se impună la 3. Serena a crescut ritmul în setul doi și, cu un serviciu care a funcționat la parametri maximi (12 ași și nicio dublă greșeală), a reușit să își treacă în palmares trofeul pe care l-a mai cucerit 2002 și 2003.

Cele două surori Williams s-au impus în opt din ultimele zece sezoane și au disputat patru finale în 2002, 2003, 2008 și 2009.

"Este minunat, am puțin impresia că i-am luat trofeul lui Venus, ea îl câștigă tot timpul", a declarat Serena, despre sora sa, câștigătoare la Wimbledon de cinci ori..

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri