Federer,** la a 7-a finală consecutivă la Wimbledon!

Federer,** la a 7-a finală consecutivă la Wimbledon!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roger Federer își continuă marșul triumfal spre cucerirea unui nou trofeu la Wimbledon. Elvețianul s-a calificat astzăzi în cea de-a șaptea finală consecutivă la All England Lawn Tennis and Croguet Club, după ce a trecut, fără emoții de marea revelație a turneului, Tommy Haas, în trei seturi, 7-6(3), 7-5, 6-3.

Germanul, care nu mai trecuse niciodată de turul patru la Londra, a reușit o partidă admirabilă, însă asta nu a fost suficient să treacă de numărul doi mondial. Expresul din Basel a servit din nou foarte bine, punctând de 11 ori decisiv și a comis o singură dublă greșeală. Cu un procentaj al mingilor câștigate cu primul serviciu de aproape 90 %, Federer nu i-a oferit adversarului nicio șansă de break, pe toată durata meciului.

Federer mai are de trecut un singur hop în drumul spre trofeu și își așteaptă adversarul din disputa dintre Andy Murray și Andy Roddick.

Disputa de azi din semifinale a reprezentat stabilirea unui nou record pentru elvețian: acesta s-a aflat la cea de-a 26 semifinală consecutivă într-un turneu de Grand Slam. În cazul în care Swiss Maestro va cuceri încă o dată coroana cu lauri de la Wimledon, acesta va deveni cel mai titrat tenisman din istorie, depășindu-l pe ‘Pistol’ Pete Sampras la numărul de turnee de Mare Șlem(15-14).

Cu siguranță că Federer va fi un fan al americanului Andy Roddick în cea de-a doua semifinală, deoarece Murray s-a dovedit un adevărat călău, în ultimul timp, pentru elvețian. Scoțianul conduce cu 6-2 la general și a câștigat ultimele patru dispute. În disputele cu Roddick, în schimb, Federer conduce cu 18-2, impunându-se de două ori chiar în finala de la Wimbledon.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen