Wimbledon, tragerea la sorți: Simona Halep, trimisă pe jumătatea de tablou a campioanei en-titre. Debut de foc pentru Dulgheru. Begu poate fi protagonista unei super-confruntări cu Șarapova, în turul 3

Wimbledon, tragerea la sorți: Simona Halep, trimisă pe jumătatea de tablou a campioanei en-titre. Debut de foc pentru Dulgheru. Begu poate fi protagonista unei super-confruntări cu Șarapova, în turul 3
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (3 WTA) începe ediția 2015 a turneului de la Wimbledon, marți, în fața unei jucătoare dinafara Top 100, Jana Cepelova (106 WTA).
  • Irina Begu (30 WTA) și Alexandra Dulgheru (59 WTA), „tricolorele” care debutează luni, au adversare tari în primul meci, de la granița Top 40.
  • Andreea Mitu (70 WTA) începe cel mai prestigios turneu de Mare Șlem împotriva unei adversare venite din calificări, iar Monica Niculescu va avea de partea cealaltă a fileului, tot marți, o adversară mai slab cotată în clasamentul mondial, dar care în 2013 juca în optimi la All England Club.

Irina Begu și Alexandra Dulgheru sunt primele tricolore care vor intra în concurs pe iarba de la All England Club, după ce au fost repartizate la tragerea la sorți pe jumătatea superioară a tabloului. Amândouă au un prim tur dificil, Dulgheru debutând împotriva Kristinei Mladenovic (37 WTA), jucătoare cu o super-evoluție la turneul de la Birmingham, cu două victime importante trecute în dreptul său până în faza semifinalelor – în ordine, Eugenie Bouchard și apoi Simona Halep. Franțuzoaica nu a mai pierdut în primul tur al unui turneu de la începutul lunii mai (de la Madrid). Irina a avut și ea parte de o tragere dificilă pe hârtie, în ciuda avantajului de a fi cap de serie: o întâlnește pe tânăra Daria Gavrilova (21 ani), aflată pe poziția 41 WTA, în plină ascensiune în 2015, dar care a abandonat în sferturile turneului din această săptămână, de la Eastbourne, împotriva americancei Sloane Stephens, citând o accidentare la mușchii abdominali. Cu Nicole Gibbs sau Tsurenko adversară în turul doi, Begu are în față un potențial duel cu Maria Șarapova, un colos al turneului de la Wimbledon.

Simona Halep, Monica Niculescu și Andreea Mitu, toate pe jumătatea a doua, a campioanei en-titre Petra Kvitova, debutează marți pe iarba londoneză. A treia jucătoare a lumii a evitat un posibil duel în semifinale cu jucătoarea momentului în tenisul feminin, Serena Williams, cea care și-a adjudecat ultimele două turnee de Mare Șlem în ciuda unor probleme medicale evidente – simptome de răceală și gripă – și care ajunge la Wimbledon cu șansa de a reuși un al doilea Serena Slam al carierei (ar deține în același timp toate cele patru titluri de turnee de Mare Șlem, începând cu US Open 2014). Halep are însă un traseu minat: Svetlana Kuznetsova este primul cap de serie pe care tragerea la sorți i l-a scos în față, o jucătoare experimentată, cu palmares, care a reușit meciuri bune în acest an. Sabine Lisicki, posibilă adversară în optimi, a stabilit un nou record de ași chiar la startul sezonului de iarbă, iar Kerber poate fi o amenințare chiar în locul danezei Wozniacki, cea care nu are meciuri în picioare pe această suprafață în 2015.

Monica Niculescu debutează în fața tizei din Puerto Rico, Monica Puig, având avantaj de 1-0 la întâlnirile directe. Puig, acum pe locul 91 în lume, își stabilea cel mai bun rezultat al carierei la un turneu de Mare Șlem chiar la Wimbledon, în 2013 – optimi de finală, la prima prezență pe tabloul principal. Finalistă la Nottingham, în circumstanțe dificile, cu meciuri amânate de ploaie, Monica ar putea juca în turul doi pentru a treia oară în carieră cu Halep, dar amintirea Roland Garros, unde fanii sperau la un meci în turul trei Halep – Dulgheru impune entuziasm moderat.

Andreea Mitu caută primul succes pe tabloul principal de la Wimbledon în fața unei jucătoare ajunse pe lista cu 128 de nume, din calificări. Govortsova, apoi Cornet și Makarova este traseul cel mai probabil pentru jucătoarea care a produs surpriza la Roland Garros.

UPDATE 12:45 Andreea Mitu începe ediția 2015 a Wimbledonului împotriva bielorusei Olga Govortsova, iar în turul doi o poate întâlni pe inconstanta franțuzoaică Alize Cornet (cap de serie 25).


Sfertul al patrulea de tablou, la ediția 2015 a Wimbledonului


UPDATE 12:43 Simona Halep debutează împotriva jucătoarei din Slovacia, Jana Cepelova (106 WTA), o adversară pe care Simona a învins-o în singurul meci direct, la US Open, 2014. În turul doi, am putea urmări un duel sută la sută românesc, Simona Halep – Monica Niculescu.


Al treilea sfert de tablou feminin la ediția 2015 a Wimbledonului


UPDATE 12:40 Fosta tricoloră, Edina Gallovits-Hall, acum reprezentând SUA, joacă în primul tur împotriva Urszulei Radwanska.


UPDATE 12:37 Irina Begu, cap de serie 29, debutează împotriva Dariei Gavrilova (41 WTA). Irina a fost trimisă de tragerea la sorți pe jumătatea superioară de tablou, iar în turul trei ar putea juca împotriva Mariei Șarapova.


Al doilea sfert de tablou feminin la ediția 2015 a Wimbledonului


UPDATE 12:35 Start dificil pentru Alexandra Dulgheru: va juca încă din primul tur cu franțuzoaica Kristina Mladenovic, cea care a învins-o, pe iarbă, pe Simona Halep. Pentru învingătoare, așteaptă un posibil duel cu incomoda iberică Suarez Navarro.


UPDATE 12:28 În sferturi, Simona Halep ar urma să o întâlnească, potrivit tragerii la sorți, pe daneza Caroline Wozniacki (5 WTA), iar optimile de finală ar trebui să îi aducă un duel cu mașina de servit ași, Sabine Lisicki. În caz contrar, tot o posibilă adversară în optimi este una dintre revelațiile acestui sezon, Timea Bacsinszky.

Iată tabloul complet al optimilor: Serena Williams – Venus Williams, Carla Suarez Navarro – Ana Ivanovic, Maria Șarapova – Andrea Petkovic, Karolina Pliskova -Lucie Safarova, Caroline Wozniacki – Angelique Kerber, Lisicki – Simona Halep, Ecaterina Makarova – Eugenie Bouchard,  Aga Radwanska – Petra Kvitova.

Potențialul tablou al sferturilor: Serena Williams – Ana Ivanovic, Maria Șarapova – Lucie Safarova, Caroline Wozniacki – Simona Halep și Ecaterina Makarova – Petra Kvitova


UPDATE 12:25 Simona Halep a fost repartizată pe aceeași jumătate de tablou cu Petra Kvitova, iar Maria Șarapova are misiunea complicată a unui potențial duel cu Serena Williams în semifinale.


UPDATE 12:20 Stanislas Wawrinka – noul campion de la Roland Garros va juca primul meci de la Wimbledon în fața portughezului Jaoa Sousa, David Ferrer deschide împotriva reprezentantului gazdelor, James Ward, Rafael Nadal – împotriva stângaciului Thomas Bellucci, Andy Murray joacă primul meci împotriva lui Mihail Kukushkin, iar Roger Federer îl înfruntă în primul tur pe Damir Dzumhur.


UPDATE 12:10 Conform listei capilor de serie, sferturile de finală proiectate pentru tabloul masculin sunt: Djokovic (1 ATP) – Nishikori (5 ATP), Wawrinka (4 ATP) – Raonic (8 ATP), Murray (3 ATP) – Ferrer (7 ATP) și Berdych (6 ATP) – Federer (2 ATP).

Djokovic, din postura de campion al ediției 2014, va deschide ziua de luni, pe Terenul Central, cu un meci împotriva germanului Philip Kohlschreiber, având un potențial meci interesant în turul secund împotriva veteranului Lleyton Hewitt, aflat la ultima participare la Wimbledon, înainte de retragere.


UPDATE 12:05 Marele semn de întrebare al tabloului masculin a fost elucidat: Rafael Nadal, doar cap de serie 10, a evitat o optime de finală cu un coleg din „Big Four”: a fost poziționat pe jumătatea de tablou a lui Roger Federer, ca posibil adversar în semifinale, pe sfert cu Andy Murray și cu David Ferrer ca posibil adversar în optimi.


UPDATE 12:00 Tragerea la sorți stabilește mai întâi tabloul masculin. Novak Djokovic – Stanislas Wawrinka și Roger Federer – Andy Murray sunt semifinalele masculine prevăzute de tragerea la sorți.


UPDATE 11:30 Iată lista jucătoarelor ajunse pe tabloul principal, din calificări: Laura Siegemund (Germania, 127 WTA), Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 136 WTA), Yi-Fan Xu (China, 173 WTA), Tamira Paszek (Austria, 242 WTA),  Margarita Gasparyan (Rusia, 113 WTA), Richel Hogenkamp (Olanda, 123 WTA), Olga Govortsova (Belarus, 122 WTA), Ying-Ying Duan (China, 117 WTA), Sachia Vickery (USA, 112 WTA), Petra Cetkovska (Cehia, 161 WTA), Bethanie Mattek-Sands (USA, 157 WTA), Su-Wei Hsieh (Taipei, 130 WTA).

Se remarcă numele unei foste tenismene de top 25 (în iunie 2012) – Petra Cetkovska, cea despre care jurnalistul New York Times Ben Rothenberg spunea că „este o jucătoare prea bună pentru a fi vreodată pe un tabloul de calificări”. Cehoaica a ratat însă finalul sezonului 2014, post-US Open, din cauza unei accidentări la șold.


Vineri, de la ora 12:00 (ora României), se trage tabloul principal de concurs pentru cel mai prestigios dintre cele patru turnee de Grand Slam. Fără reprezentant pe tabloul principal masculin, România are emoții pentru cele cinci tricolore care au avut asigurată prezența direct pe foaia de concurs cu 128 de poziții: Simona Halep  și Irina Begu se află pe lista celor 32 de capi de serie, iar Monica Niculescu (locul 46 WTA), Alexandra Dulgheru (locul 59 WTA) și Andreea Mitu (locul 70 WTA) completează „trupa de șoc din România„.

Simona, locul 3 în clasamentul WTA este cap de serie 3 și are de apărat punctele aferente unei semifinale, anul trecut fiind eliminată în careul de ași de Eugenie Bouchard, într-un meci în care s-a accidentat la gleznă – o bătaie de cap în plus față de accidentarea la coapsă pe care a purtat-o de-a lungul turneului. Pentru Simona, Wimbledon-ul poate fi turneul revenirii, după un sezon de zgură mult sub așteptările sale, ale fanilor și specialiștilor sportului alb.

Irina Begu, a 30-a jucătoare din circuitul WTA este cap de serie 29, datorită forfait-ului chinezoaicei Shuai Peng, locul 26 WTA, absentă de la Londra din cauza unei accidentări. Sportiva antrenată de Adrian Cruciat și Artemon Apostu-Efremov este în căutarea unui nou personal-best, după ce în primele două turnee de Mare Șlem, la Australian Open și Roland Garros a reușit prezențe în optimi și șaisprezecimi. Cel mai bun rezultat al său este un tur doi, în 2014.

Emoții și pentru Andreea Mitu, revelația turneului de la Roland Garros: jucătoarea de 23 de ani revine la turneul de Mare Șlem în care a disputat primul meci pe tabloul principal, anul trecut, iar acum vizează, pe suprafața sa favorită – după cum singură declară – și prima victorie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele