Venus Williams, eliminată dramatic de la turneul din Beijing. Americanca a ratat două mingi de meci contra lui Bencic

Tenis
Venus Williams, eliminată dramatic de la turneul din Beijing. Americanca a ratat două mingi de meci contra lui Bencic

Belinda Bencic (10 WTA) a obţinut calificarea în optimile de finală ale turneului din Beijing (China), luni, după ce a învins-o dramatic pe Venus Williams (59 WTA), scor 3-6, 6-3, 7-5.

Cele două jucătoare şi-am împărţit primele două seturi, ambele câştigate cu 6-3, iar lupta cea mare s-a dat în actul decisiv, când Williams şi Bencic au fost la un pas de câştigarea jocului.

La scorul de 5-4 în decisiv, Venus Williams a avut două mingi de meci, însă elveţianca a revenit extraordinar, adjudecându-şi următoarele trei game-uri şi câştigând partida. La rândul său, americanca a salvat două mingi de meci în ultimul game, însă adversara sa a încheiat partida, fructificând a treia astfel de ocazie.

În optimile de finală ale turneului Premier Mandatory din Beijing, Belinda Bencic o va înfrunta pe câştigătoarea din partida Kristina Mladenovic (46 WTA) – Petra Kvitova (7 WTA). Cele două se vor înfrunta marţi dimineaţă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]