Sorana Cîrstea a cucerit pe toată lumea după victoria cu Elena Rybakina de la US Open: „A fost cea mai bună atmosferă în care am jucat vreodată!” | VIDEO

Sorana Cîrstea a cucerit pe toată lumea după victoria cu Elena Rybakina de la US Open: „A fost cea mai bună atmosferă în care am jucat vreodată!” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea a fost extrem de fericită după succesul repurtat la US Open în turul a treilea al competiției.

Sorana Cîrstea a cucerit pe toată lumea după victoria cu Elena Rybakina de la US Open: „A fost cea mai bună atmosferă în care am jucat vreodată!”

Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, vineri, la New York, după ce a produs o surpriză, prin victoria în faţa kazahei Elena Rîbakina, cu 6-3, 6-7 (6/8), 6-4.

Cîrstea (33 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 30, s-a impus după două ore şi 47 de minute şi a reuşit cea mai mare performanţă a sa la Flushing Meadows.

„Joc deja de câțiva ani buni, dar acesta a fost cel mai bun public în fața căruia am jucat vreodată. Vă mulțumesc! Mulțumesc pentru toată susținerea voastră.

Știu că e miezul nopții, dar vă mulțumesc că ați rămas și că ați creat această atmosferă grozavă, atât pentru mine, cât și pentru Elena.

Sunt foarte fericită după această victorie. Am pierdut de două ori în fața ei. E o jucătoare bună, numărul 4 în lume. Știam că va fi o luptă dură, dar sunt atât de bucuroasă că am câștigat-o. E un moment grozav pentru mine” a declarat Sorana Cîrstea chiar pe suprafața arenei Louis Armstrong.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 284.000 de dolari şi 240 de puncte WTA.

  • În optimile de fnală, Cîrstea o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic (26 ani, 13 WTA), care a trecut în turul al treilea de chinezoaica Lin Zhu cu 7-6 (7/1), 2-6, 6-3.
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…