She’s simply the best! Halep – Stosur 2-6, 6-2, 6-2, în finala de la Sofia! Simona a câștigat al 6-lea trofeu din acest an

Redactor:
Bitescu Wili
She's simply the best! Halep - Stosur 2-6, 6-2, 6-2, în finala de la Sofia! Simona a câștigat al 6-lea trofeu din acest an
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a reușit să-și treacă în palmares al 6-lea trofeu în acest sezon, după ce s-a impus în trei seturi în fața australiancei Samantha Stosur

Tânăra de 22 de ani a început greu partida, incomodată de contractura pe care a suferit-o în partida de ieri. Halep și-a aplicat un bandaj pe coapsa stângă, însă durerile au continuat, astfel că a cedat ușor primul set, cu 6-2. Luptătoare din fire, Simona a strâns însă din dinți și restul partidei a fost la discreția sa.

Au urmat două seturi în care Samantha Stosur a avut parte de puține momente în care a putut să spere. Halep s-a impus identic – 6-2, 6-2 – și și-a trecut în palmares al 6-lea trofeu în acest an, unul senzațional atât pentru ea, cât și pentru tenisul românesc.

Cele două sportive s-au mai întâlnit în acest an în finala turneului de la Moscova, câștigată de Halep, dar și în optimi la Cincinnati, unde s-a impus tot românca. Simona Halep a mai câștigat în acest an alte cinci turnee din circuitul WTA, Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven și Moscova.

Locul 11 în clasamentul WTA al Simonei Halep va reprezenta a treia cea mai bună clasare pentru o sportivă din România, după Irina Spîrlea (7 WTA în 1997) și Virginia Ruzici (8 WTA în 1979).


UPDATE: Halep a renunțat la bandajul de la picior înainte de gameul 7, însă pare în continuare incomodată de acea contractură suferită la coapsa stângă


-Simona a început cu un bandaj pe piciorul stâng, semn că nu și-a revenit complet după accidentarea suferită ieri. Halep a acuzat o contractură musculară în timpul partidei cu Ana Ivanovic și astăzi jocul său pare incomodat de această problemă medicală.


Simona Halep și Samantha Stosur se vor întâlni azi, de la ora 17.20, în finala turnelului de la Sofia.

Simona Halep, locul 14 WTA, a obținut sâmbătă calificarea în finala turneului de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari, învingând-o în semifinale pe  Ana Ivanovici, numărul 16 mondial, scor 2-6, 6-1, 6-3.

Samantha Stosur, locul 19 WTA, s-a calificat în finala turneului de la Sofia,după ce a învins-o în semifinale, cu scorul de 6-1, 1-6, 6-3, pe Anastasia Pavliucenkova, numărul 26 mondial.

Cele două sportive s-au mai întâlnit în acest an în finala turneului de la Moscova, câștigată de Halep, dar și în optimi la Cincinnati, unde s-a impus tot românca.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele