Turneul Campionilor 2019. Grupa Bjorn Borg: derby-ul Federer – Djokovic se amână pentru ultima etapă! Thiem a avut precizie de metronom în fața elvețianului. Sârbul e lider, după o victorie în 63 de minute | LIVE TEXT

Turneul Campionilor 2019. Grupa Bjorn Borg: derby-ul Federer - Djokovic se amână pentru ultima etapă! Thiem a avut precizie de metronom în fața elvețianului. Sârbul e lider, după o victorie în 63 de minute | LIVE TEXT
  • Publicat:
  • Actualizat:

Grupa Bjorn Borg la Turneul Campionilor. Nitto ATP Finals a debutat duminică, la Londra, cu grupa celor mai titrați doi tenismeni din istoria întrecerii, Roger Federer și Novak Djokovic. Duelul celor doi se amână pentru ultima etapă a grupelor, după ce Dominic Thiem a reușit să îl învingă pentru a treia oară în trei meciuri pe 2019 pe elvețian. Austriacul îl va înfrunta marți pe Djokovic, învingătorul primului meci de simplu de la ATP Finals 2019.

Rezultatele de duminică în Grupa Bjorn Borg, în prima zi de la Turneul Campionilor 2019:

Clasamentul Grupei Bjorn Borg după prima etapă a fazei grupelor la Turneul Campionilor 2019:

  1. Novak Djokovic – 1 victorie, 2-0 seturi
  2. Dominic Thiem – 1 victorie, 2-0 la seturi
  3. Roger Federer – 1 înfrângere, 0-2 la seturi
  4. Matteo Berrettini – 1 înfrângere, 0-2 la seturi

Astfel, programul Grupei Bjorn Borg va fi:

  • marți: Roger Federer – Matteo Berrettini (1-0 la „directe”), de la ora 16:00 și Novak Djokovic – Dominic Thiem (6-3 la „directe”), de la ora 22:00.
  • joi: Novak Djokovic – Roger Federer (26-22 la „directe”) și Dominic Thiem – Matteo Berrettini (2-1 la „directe”)

♦ GAME, SET, MECI ȘI VICTORIE la debutul în Grupa Born Borg pentru Dominic Thiem. 7-5, 7-5 în fața lui Roger Federer.

Austriacul închide meciul după cel mai disputat și mai spectaculos game al partidei. Federer a irosit două mingi de rebreak, a salvat o minge de meci, dar în final serviciul și determinarea finalistului de la Roland Garros au făcut diferența.

♦ Dominic Thiem reușește break-ul la zero în fața lui Federer, la 5-5! Austriacul va servi pentru a câștiga partida, la 7-5, 6-5.

♦ Chiar dacă Federer are în două rânduri conducerea pe serviciul lui Thiem, se ajunge la 5-5 și în setul secund, la fel ca în primul.

♦ Cu un rever în lung de linie spectaculos, Thiem anulează breakpoint-ul avut de Federer și, după primul său game trecut pe la egalități în acest meci, egalează scorul setului secund. 2-2.

♦ Două ture lejere pe lansare dau start setului seund. Al treilea game aduce însă emoții pentru Federer. Odată ajuns la fileu, Thiem a demonstrat calități la efectuarea voleului desprinse din epoca romantică a tenisului, pentru a prelua conducerea în game-ul de retur. cu servicii apăsate marcate cu strigăte de luptă și apoi o combinație năucitoare, cu finalizare în lung de linie, Federer a îndepărtat pericolul în game-ul trei al setului doi, pentru a prelua conducerea 2-1.

♦ SET DOMINIC THIEM, 7-5, după 44 de minute. Thiem își folosește eficient dreapta pentru a crea spații în garda lui Federer, schimbă de pe cros în lung de linie, procurându-și minge de set. Chiar dacă ajunge în dificultate pe rever, Thiem păstrează o lungime bună a mingii și forțează eroarea lui Federer pentru a închide conturile în manșa inaugurală.

Este primul meci direct din 2019 în care Thiem câștigă manșa inaugurală în fața lui Federer.

♦ Dominic Thiem obține un nou break, profitând de niște dereglări ale reverului lui Federer. Elvețianul găsește un as la 0-30, însă păcătuiește și la așezarea la minge, și la timing. Austriacul va servi la 6-5 pentru manșa inaugurală.

♦ Cu schimburi scurte de mingi, în game dominate cu autoritate de sportivul aflat la serviciu, se merge cap la cap spre 5-5.

♦ Calitatea returului lui Federer impresionează. Elvețianul recuperează break-ul, reușind să se impună în duel de rever într-un raliu început cu serva secundă de austriac. 2-2

♦ Federer răspunde urcând procentajul primei mingi și trece de tura pe lansare fără punct pierdut.

♦ Federer atacă din start, însă îi lipsește precizia. În consecință, Thiem pune pe tabelă break-ul, după o revenire parțială a elvețianului de la 0-40, apoi confirmă pe lansare, desprinzându-se la 2-0.

Ora 22:00 Prima zi de la Turneul Campionilor se încheie cu partida dintre Roger Federer și Dominic Thiem. Cu vocea inconfundabilă, suedezul Mohamed Lahyani anunță startul partidei. Elvețianul, setuplu campion la ATP Finals, deschide meciul la serviciu.

♦ GAME, SET, MECI ȘI VICTORIE la debutul în Grupa Born Borg pentru Novak Djokovic. 6-2, 6-1 cu Matteo Berrettini, în 63 de minute.

♦ Djokovic reface diferența de două break-uri, urmând să servească pentru victorie la 6-2, 5-1.

♦ După opt game-uri adjudecate consecutiv de Djokovic, Berrettini punctează în sfârșit în setul doi, cu un break.

♦ Sârbul pășește apăsat în setul secund, pe care îl începe ca și pe primul, cu hold la zero, urmat de break pentru 2-0.

♦ Novak Djokovic încheie cu break la zero setul de debut la Turneul Campionilor, după ce italianul îngroapă o minge de siguranță în fileu. 6-2, în doar 30 de minute.

♦ Novak Djokovic obține primul break al partidei în game-ul cu numărul șase. Chiar dacă în game-ul secund Berrettini a fost nevoit să revină de la 0-30, acestea au fost primele mingi de break în partidă.

Ora 16:00. Start la Turneul Campionilor 2019. Novak Djokovic în înfruntă pe Matteo Berrettini, cu arbitrul brazilian Carlos Bernardes în scaun. Sârbul deschide meciul cu serviciul.


Cu Rafael Nadal revenit pe terenul de antrenament după accidentarea de la nivelul mușchilor abdominali suferită la Paris, dând însă o bătălie contra-cronometru pentru a fi apt de joc la Turneul Campionilor, organizatorii au decis să deschidă competiția cu cea de-a doua grupă, Bjorn Borg. Primul meci de simplu de la Super 8-ul din ATP este, astfel, Novak Djokovic – Matteo Berrettini.

Programul etapei întâi a fazei grupelor la Turneul Campionilor 2019:

Grupa Bjorn Borg, duminică:

  • Ora 16:00 –  Novak Djokovic – Matteo Berrettini
  • Ora 22:00 – Roger Federer – Dominic Thiem

Grupa Andre Agassi, luni:

  • Ora 16:00 – Daniil Medvedev – Stefanos Tsitsipas
  • Ora 22:00 – Rafael Nadal – Alexander Zverev

Grupa Bjorn Borg la Turneul Campionilor 2019: Novak Djokovic versus Matteo Berrettini

Djokovic și Berrettini se înfruntă în premieră în circuit.

Italianul, locul trei în topul celor mai înalți participanți la ATP Finals 2019, cu cei 196 centimetri ai săi, are doar două victorii în sezon în duelurile cu ceilalți sportivi prezenți la Londra. Cu un bilanț 2-5, Berrettini împarte cel mai slab H2H cumulat cu Alexander Zverev, care pornește totuși cu șanse mai mari, în Grupa Andre Agassi, fiind deținătorul trofeului.

În afara Top 50 la start de sezon, Berrettini este surpriza din „Lotul pentru Londra”.

Novak Djokovic încearcă să recupereze un deficit de 640 de puncte în clasamentul mondial comparativ cu Rafael Nadal, ținta sa fiind să termine anul pe primul loc pentru al doilea sezon consecutiv.

  • Fiecare victorie în grupă la Turneul Campionilor valorează 200 de puncte ATP. Învinșii nu punctează.

Sârbul nu a mai pierdut meciul de debut la Turneul Campionilor din 2007 (înfrângere în fața lui Ferrer). Djokovic are 10 victorii consecutive în primul meci din grupe la ATP Finals.

Grupa Bjorn Borg la Turneul Campionilor 2019: Roger Federer versus Dominic Thiem

Roger Federer are parte de un culoar greu la Turneul Campionilor în 2019. Elvețianul este favorit prin prisma palmaresului la ATP Finals, însă are de înfruntat nu mai puțin de doi sportivi care îl conduc la „directe”. Primul meci i-l aduce în față pe austriacul Dominic Thiem, posesorul unui impresionant 4-2 contra „Maestrului”. La fel ca și Djokovic în finala de la Wimbledon, Thiem a reușit să îl învingă pe Federer în 2019 după ce i-a anulat mingi de meci.

Thiem a câștigat ambele dueluri cu Federer din 2019, revenind de fiecare dată după pierderea primului set. Thiem și Federer s-au înfruntat în seria Masters 1000, mai întâi pe hard, apoi pe zgură, la Miami și Madrid.

Doar cinci jucători l-au înfruntat de minim șase ori în carieră pe Federer și au bilanț pozitiv în fața elvețianului, potrivit statisticienilor ATP.

Federer a câștigat însă autoritar meciul direct disputat la Turneul Campionilor: 6-2, 6-3, în 2018.

Per total însă, Thiem are un palmares modest la ATP Finals, câte o victorie în grupe în 2016, 2017 și 2018.

Criteriile de departajare în grupe la Turneul Campionilor 2019:

  1. Numărul de victorii.
  2. Numărul de meciuri disputate. Bilanțul „două victorii și o înfrângere” „bate” un bilanț perfect al unui jucător care nu a disputat decât două meciuri. De asemenea, 1-2 este mai bun decât 1-0 sau 1-1.
  3. Meciul direct, în caz de egalitate între doi jucători.
  4. La egalitate între trei sportivi, este eliminat automat jucătorul cu mai puține meciuri disputate și se face mai departe departajarea între ceilalți doi. În caz de egalitate la numărul de meciuri disputate, se iau mai departe în considerare: procentajul de seturi câștigate, apoi procentajul de game-uri câștigate și, în cele din urmă – pozițiile în clasamentul mondial. În momentul în care unul dintre criteriile enumerate în caz de egalitate în trei departajează jucătorul aflat în avantaj, următorii doi sportivi sunt departajați în baza criteriilor egalității între doi sportivi.

Ce trebuie să știți despre ediția cu numărul 50 a Turneului Campionilor:

  • Turneul Campionilor a avut patru câștigători diferiți în ultimii patru ani.
  • Roger Federer are cele mai multe trofee ATP Finals (șase), ultimul obținut în 2011.
  • Pentru prima dată în istorie, la Turneul Campionilor au ajuns jucători din opt țări europene diferite.
  • Rosterul este echilibrat din mai multe puncte de vedere. Pentru prima dată din 2009 încoace, 4 jucători din 8 nu au împlinit încă 24 de ani. În plus, 4 jucători din 8 au peste 1,90 m.
  • Pentru prima dată din 2003 încoace, toți jucătorii din Top 5 ATP ajung la întrecerea de final de an având câte patru titluri câștigate în sezon.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…