SPECIAL | Tomas Berdych s-a retras din tenis. O poveste despre viața cu har și „dar…” a ultimului star ATP al Cehiei

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 19 Nov. 2019, 12:38 Actualizat: 19 Nov. 2019, 12:48 Tenis

Tomas Berdych și-a anunțat, oficial, retragerea din tenisul profesionist, la 34 de ani, în timpul Turneului Campionilor 2019.

Fostul număr patru mondial spune „adio” sportului alb într-un moment în care, de dincolo de granița primei sute mondiale, de pe locul 105 pe care a alunecat ca urmare a problemelor de ordin fizic, rămâne încă cel mai bine poziționat sportiv în clasamentul ATP al unei țări care a însemnat mult în tenisul masculin, dar care acum trăiește zile senine doar în WTA.

Între 2010 și 2017, Berdych a terminat de șapte ori consecutiv în Top 10 ATP, iar între 2004 și 2019 a adunat 794 săptămâni consecutive în Top 100. Totodată, cehul a obținut șase calificări consecutive la Turneul Campionilor, între 2010 și 2015. Berdych a câștigat 13 titluri ATP în carieră, la simplu, a disputat alte 19 finale și a ridicat de două ori deasupra capului Salatiera de Argint, pentru Cehia, în Cupa Davis.

Toate aceste cifre descriu cariera unui jucător de mare succes.

Tomas Berdych s-a retras din tenis. Un „dar…” apăsat a urmărit cariera cehului

Cifrele lui Berdych descriu cariera unui jucător de mare succes. Dar care, parcă, nu și-a forțat niciodată limitele cu adevărat.

Cariera lui Berdych reține un singur titlu Masters 1000, la trei ani de la debutul la profesioniști, în 2005. Între 2010 și 2018, Berdych a ajuns de șapte ori în sferturi la Australian Open. A fost aproape și în 2019, însă s-a oprit la o lungime distanță, în optimi, învins de Nadal. Berdych are șase prezențe în semifinale la Grand Slam-uri și o unică finală, la Wimbledon, în 2010. Berdych este unul dintre puținii jucători care, în era Sfântului Big 4, a jucat cel puțin semifinale în toate cele patru turnee de Mare Șlem.

Berdych a fost un jucător mult prea calculat pe alocuri pentru artileria cu care a fost înzestrat. De la cei 1,96 m ai săi, cehul a avut capacitatea de a mitralia fără efort defensivele adverse. Într-un tenis care era marcat de apariția unor jucători care valorificau mai degrabă defensiva ermetică decât atacul – pe de o parte, și în care media de înălțime începea să crească vizibil – pe de altă parte, Berdych a avut mereu în rezervor arme comparabile ca forță și putere distructivă cu cele ale lui Del Potro. A avut un serviciu de top, care parcă transforma mingea în glonț.

Lui Thomas Berdych nu i-a plăcut însă riscul pe teren.

Fidel tacticii sale de bază, Berdych a refuzat de cele mai multe ori să își schimbe jocul pentru a câștiga. Berdych nu a fost tipul de jucător care să apeleze la un plan de joc C sau D, precum Medvedev, pentru a schimba soarta unui meci contra lui Nadal, început de iberic cu 2-0, cum a făcut rusul în finala US Open-ului.

Tomas Berdych, cu trofeul finalistului, alături de Rafael Nadal, campionul ediției 2010 a Wimbledonului.
Tomas Berdych, cu trofeul finalistului, alături de Rafael Nadal, campionul Wimbledon 2019.

Mats Wilander, John McEnroe și mulți alți campioni ai tenisului i-au cerut constant să se lase, din când în când, pradă nebuniei. Să se dezlănțuie, să rupă lanțurile și să atace total, cu convingerea infailibilității. Să riște să cadă de la înălțime, pentru a avea o șansă de a face cu diferența.

Aici, Berdych a eșuat. Și a rămas lipit de pluton, chiar dacă în fruntea acestuia, incapabil să se apropie cu adevărat de liderii incontestabili ai generației sale: Federer, Nadal și Djokovic. Berdych rămâne, printre altele, cu regretul de a-l fi condus pe Federer, 2-1 la seturi, în optimile Australian Open 2009, fără a trage ferm de hățuri pentru a câștiga meciul.

Tomas, puștiul exploziv

Poate puțini vi-l mai amintiți pe Berdych, așa cum a debutat în 2003, la 17 ani, pe tabloul de la US Open. Un puști longilin, cu plete blonzii – care au dispărut în timp, cehul optând pentru a-și tunde părul din ce în ce mai scurt, până când a fost înghițite complet sub o șapcă adăugată în ținuta sa.

Tomas Berdych simțea în premieră în nări aerul din săptămânile de Grand Slam intrând ca lucky loser pe tablou. Câștiga un meci, în fața germanului Tomas Behrend (5-7, 6-3, 6-2, 6-3), pentru ca apoi să fie învins de un mai experimentat specialist al zgurii – Juan Ignacio Chela.

Cehul își anunța apăsat apariția în circuit. Îl învingea pe Roger Federer la Atena, la o ediție a Jocurilor Olimpice la care elvețianul își întâlnea jumătatea. La Paris, în 2005, pe carpetă iute, Berdych, aflat pe locul 50 mondial, învingea patru jucători din Top 15 (Coria, Gaudio, Stepanek și Ljubicic – într-o finală thriller de cinci seturi), obținând cel mai important titlu al carierei sale. Tomas avea pe atunci 20 de ani, fiind mai tânăr decât este acum Stefanos Tsitsipas.

Tomas Berdych ținând cel mai prețios trofeu al carierei, după finala Masters-ului de la Paris, din 2005.
Tomas Berdych ținând în mâini cel mai prețios trofeu al carierei, după finala Masters-ului de la Paris, din 2005.

Berdych era pe atât de tânăr pe cât a fost Zverev când câștiga primul Masters al carierei, la Roma, în 2017. Cu plete blonzii, longilin, fără mușchi, iute și grăbit la serviciu și între puncte.

În 2005 și 2006, Berdych l-a învins de trei ori pe Nadal, pe hard. În 2010 însă, în cel mai important meci direct, în finala de la Wimbledon, nu a mai putut câștiga set.

Cariera sa a pierdut forța exploziei, dar a câștigat constanță.

Tomas Berdych s-a retras din tenis. Stropul de culoare adus de ceh în ATP

Tomas Berdych și-a asumat mai multe riscuri în afara terenului.

A pozat nud. În 2014, pentru celebrul „ESPN Body Issue”. În 2015, pentru a susține cercetarea în lupta împotriva cancerului.

A făcut un experiment vestimantar, semnând cu H&M în 2013. Venit din echipa Nike, cehul a ajuns să fie subiect de primă pagină cu tricourile sale cu imprimeuri florale, cu tonuri vii, linii frânte, desene geometrice. Până la Australian Open 2016, când a revenit la un producător de echipament sportiv clasic – Adidas, Berdych a schimbat ținutele mai ceva ca starurile din WTA, făcându-se de fiecare dată remarcat.

Tomas Berdych a devenit un adevărat icon pe durata colaborării cu producătorul suedez de îmbrăcăminte, H&M.
Tomas Berdych a devenit un adevărat icon pe durata colaborării cu producătorul suedez de îmbrăcăminte, H&M, între 2013 și 2016.

În a doua jumătate a carierei sale de 16 sezoane, Tomas Berdych a devenit un veritabil comediant pe rețelele de socializare. Cehul a îmbinat detaliile de culise din viața unui tenismen profesionist cu umorul fin. Și a fost spectacol total.

Tomas Berdych nu a fost străin nici de controverse.

După ce l-a învins pe Nadal, la Madrid, în 2006, le-a făcut semn fanilor spanioli prezenți în tribună să tacă. Apoi, la Australian Open, după ce fusese lovit de o minge trimisă de Almagro, a refuzat să îi strângă mâna. Nu a picurat cuvinte dulci în urechile granzilor, ci mai degrabă a ironizat în anii de tinerețe.

Nu dă însă înapoi. „Ce am făcut m-a ajutat să învăț. Nu a fost corect ce am făcut la Madrid, dar am fost mereu un tip sincer, care a făcut lucrurile în felul lui. Aveam 22 de ani, eram un puști. Am învățat ceva și fiecare lecție m-a adus unde sunt acum. Nu regret nimic„, a spus Berdych, invitat să privească retroactiv asupra carierei sale.

Tomas Berdych s-a retras din tenis. Despărțirea e amară: „Sentimentul trăit în ultimul meci jucat a fost cel care mi-a spus că asta e tot!”

Berdych s-a gândit la retragere încă din 2018. Nu mai putuse juca după startul sezonului pe iarbă, de la Queen’s, din cauza unei accidentări la spate. 2017-le îl încheiase având același tip de probleme la spate.

În start de 2019 însă, pentru Berdych a venit o finală nesperată, la Doha – prima după 2017.

Apoi, lucrurile s-au agravat. Peste cele patru victorii ale lui Berdych din Qatar s-au mai adăugat doar nouă în sezon. Una singură dincolo de februarie 2019. Cehul nu a putut juca la Roland Garros, nici la Wimbledon.

Într-un articol superb semnat pe tennis.com, Steve Tignor nota că Berdych s-a aliniat la startul US Open pentru „one more try” (n.r. – o ultimă încercare). Dar, exact ca acel Romeo din hitul lui Bon Jovi, „Always”, Tomas a sângerat puternic, fără ca nimeni să-i vadă sângele picurând, învins de un puști american de 18 ani, necunoscut, aflat pe locul 394 ATP.

Jenson Brooksby l-a învins pe Berdych 6-1, 2-6, 4-6, 4-6. Iar de la „one more try„, Berdych a știut imediat că va fi „no more try”.

„Sentimentul trăit în ultimul meci jucat a fost cel care mi-a spus că asta e tot! Am încercat absolut totul, dar rezultatul a fost cel care a fost. Mereu am alergat pentru cele mai bune rezultate, pentru pozițiile de top. Corpul nu îmi mai permite să fac asta. Mereu am privit realist situațiile. Te trezești că lupți din toate puterile pentru a obține prima victorie, te chinui și te lupți cu tine. Când am luat decizia, m-am simțit eliberat„, a transmis Berdych, citat de ATP.

De la Flushing Meadows, cehul a plecat în vacanță. A tranzitat chiar și România, țară pe care o vizitase în 2011, pentru un meci în Cupa Davis, la Centrul Național de Tenis din București. Acum, Berdych a mers în nord, s-a minunat pe Transfăgărășan și a întărit concluzia celor trei prezentatori Top Gear – acesta este cel mai frumos drum din lume.

Iar după ce și-a adunat gândurile, Tomas Berdych, care ȘTIA deja, a fost pregătit să iasă din nou în lumina reflectoarelor, pe teren, în O2 Arena, pentru a confirma zvonurile ce cutreieraseră deja lumea tenisului, pentru a anunța că acesta este punctul final pentru el.

Ar fi vrut să fie o surpriză pentru fani și să o facă fix cum derulase momentul de zeci de ori în mintea sa. Internetul i-a luat-o însă înainte. ATP-ul i-a luat-o înainte, iar cehul a ajuns să pună capăt rumorii în fugă, printr-un clip filmat la volan. A ieșit apoi pe teren, nu chiar fix cum și-ar fi imaginat, dar însoțit de emoțiile a milioane de fani. Și, până la urmă, de ce ar fi fost altfel la retragere, după o carieră ce n-a fost fix cum și-ar fi imaginat-o, dar chiar și așa – semnificativă într-o eră de aur cum n-a mai fost în tenis.

Tomas Berdych s-a retras din tenis. Palmaresul cehului în câteva rivalități reprezentative în ATP. Rezultatele la „meciuri directe”:

6-20 cu Roger Federer

4-20 cu Rafael Nadal

3-25 cu Novak Djokovic

6-11 cu Andy Murray

4-5 cu Juan Martin Del Potro

5-11 cu Stan Wawrinka

5-6 cu Andy Roddick

0-3 cu Lleyton Hewitt

0-2 cu Andre Agassi

________________

3-0 cu Marius Copil

3-0 cu Victor Hănescu

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 19 Nov. 2019, 12:38 Actualizat: 19 Nov. 2019, 12:48 Tenis
Pe aceeași temă
Un site din China a dat-o de gol! Cine e de fapt Siena Vușcan și de ce a pierdut marele premiu la Românii au Talent
Un site din China a dat-o de gol! Cine e de fapt Siena Vușcan și de ce a pierdut marele premiu la Românii au Talent
Senatoare PSD, adeptă a teoriilor conspiraţioniste: Ăştia extrag informaţii din noi. COVID-ul, primul mare experiment global VIDEO
Senatoare PSD, adeptă a teoriilor conspiraţioniste: Ăştia extrag informaţii din noi. COVID-ul, primul mare experiment ...
Coronavirusul nu şi-a spus ultimul cuvânt. Oraş de 20 mil. locuitori, sufocat de COVID-19:
Coronavirusul nu şi-a spus ultimul cuvânt. Oraş de 20 mil. locuitori, sufocat de COVID-19: "Punem câte doi pacienţi ...
FCSB, la un pas sa transfere un fundas din Germania, insa totul a picat dintr-un motiv incredibil: „M-a deranjat mult acest lucru!”
FCSB, la un pas sa transfere un fundas din Germania, insa totul a picat dintr-un motiv incredibil: „M-a deranjat mult acest ...
Topul celor mai orgasmice poziţii sexuale
Topul celor mai orgasmice poziţii sexuale
Și-au arătat butonașii fără inhibiții! Topul celor mai apetisanți sâni de vedete din România
Și-au arătat butonașii fără inhibiții! Topul celor mai apetisanți sâni de vedete din România
Cine este tânăra care a reprodus perfect celebrul şpagat al lui Van Damme. Imaginile au devenit virale
Cine este tânăra care a reprodus perfect celebrul şpagat al lui Van Damme. Imaginile au devenit virale
Medicii chinezi au rămas perplecși: Coronavirusul poate fi transmis și așa
Medicii chinezi au rămas perplecși: Coronavirusul poate fi transmis și așa
INCREDIBIL! Cum un ȘOIM a fost UCIS chiar de prada sa. Imaginile care i-au lăsat muți inclusiv pe ecologi
INCREDIBIL! Cum un ȘOIM a fost UCIS chiar de prada sa. Imaginile care i-au lăsat muți inclusiv pe ecologi
Un bărbat transgender este însărcinat cu soția lui, o femeie transgender. Povestea cuplului face înconjurul lumii! / FOTO
Un bărbat transgender este însărcinat cu soția lui, o femeie transgender. Povestea cuplului face înconjurul lumii! / ...
Sute de mii de români vor beneficia de asta! Se dau până la 2.253 de lei timp de trei luni
Sute de mii de români vor beneficia de asta! Se dau până la 2.253 de lei timp de trei luni
Cum a făcut mișto Margaret Thatcher mișto de Elena Ceaușescu. ”Abia distinge polimerul de poligon!”
Cum a făcut mișto Margaret Thatcher mișto de Elena Ceaușescu. ”Abia distinge polimerul de poligon!”
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri ...
Povestea INCREDIBILĂ a mecanicului auto care a câștigat 120 de mii de euro cu o singură „LUCRARE”
Povestea INCREDIBILĂ a mecanicului auto care a câștigat 120 de mii de euro cu o singură „LUCRARE”
SUV-ul ei a luat-o razna. La diagnoză, mecanicii au descoperit ceva tulburător
SUV-ul ei a luat-o razna. La diagnoză, mecanicii au descoperit ceva tulburător
Angajaţi pentru o fantezie sexuală, doi bărbaţi au pătruns în casa greşită. Erau înarmaţi cu macete
Angajaţi pentru o fantezie sexuală, doi bărbaţi au pătruns în casa greşită. Erau înarmaţi cu macete
RO-ALERT 31 mai 2020: Ocoliți zona, incendiu major. Închideți urgent geamurile
RO-ALERT 31 mai 2020: Ocoliți zona, incendiu major. Închideți urgent geamurile
DIVORȚUL ANULUI! Fosta soție, mărul discordiei? Imediat după ce s-au despărțit, fosta parteneră s-a instalat în apartamentul lor
DIVORȚUL ANULUI! Fosta soție, mărul discordiei? Imediat după ce s-au despărțit, fosta parteneră s-a instalat în apartamentul ...
Diagnostic DUR pentru Eugenia Serban!  Actrita a aflat ca sufera iar de cancer. E socant cum a transformat-o boala
Diagnostic DUR pentru Eugenia Serban! Actrita a aflat ca sufera iar de cancer. E socant cum a transformat-o boala
O nouă descoperire alarmantă: Suprafaţa care ar trebui să te protejeze, unde coronavirusul rezistă până la 4 zile
O nouă descoperire alarmantă: Suprafaţa care ar trebui să te protejeze, unde coronavirusul rezistă până la 4 zile
VIDEO / Distanțarea socială e un mit! Doi români, filmați în timp ce fac sex într-o grădină din Italia
VIDEO / Distanțarea socială e un mit! Doi români, filmați în timp ce fac sex într-o grădină din Italia
Elena Ionescu a ajuns de urgență la spital de la Survivor. Care este starea ei de sănătate acum
Elena Ionescu a ajuns de urgență la spital de la Survivor. Care este starea ei de sănătate acum
Explozia TikTok
Explozia TikTok
RUSOAICELE folosesc această metodă pentru a obține benzină GRATIS - VIDEO viral
RUSOAICELE folosesc această metodă pentru a obține benzină GRATIS - VIDEO viral
De ce a dispărut Mihaela Rădulescu de ceva timp! 'Sigur i s-a întâmplat ceva!' Anunțul vedetei
De ce a dispărut Mihaela Rădulescu de ceva timp! 'Sigur i s-a întâmplat ceva!' Anunțul vedetei
FOTO. Cum arată acum fiica mai mică a lui Corneliu Vadim Tudor. Jeni nu prea are jenă și pozează în ipostaze incendiare
FOTO. Cum arată acum fiica mai mică a lui Corneliu Vadim Tudor. Jeni nu prea are jenă și pozează în ipostaze incendiare