Surpriză de proporții la Australian Open! Rafael Nadal a fost eliminat de Dominic Thiem după un meci epic și poate pierde primul loc în clasamentul ATP

Redactor:
Nicu Bădescu
Surpriză de proporții la Australian Open! Rafael Nadal a fost eliminat de Dominic Thiem după un meci epic și poate pierde primul loc în clasamentul ATP
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dominic Thiem a reușit să-l învingă în ultimul sfert de finală al Australian Open pe Rafael Nadal, liderul mondial. Austriacul a obținut victoria după patru seturi strânse, 7-6(3), 7-6(4), 4-6, 7-6(6) și îl va întâlni în semifinale pe germanul Alexander Zverev, ambii fiind debutați în această fază a competiției la primul Grand Slam al anului.

Ediția de anul acesta a Australian Open părea să aibă un deznodământ destul de clar în zona tabloului masculin. Novak Djokovic a defilat până în prezent pe jumătatea sa de tablou și nici măcar Roger Federer, pe care îl va întâlni în semifinale, nu pare să fie la nivelul necesar pentru a-i face face sârbului. De partea cealaltă, Rafael Nadal părea în controlul jumătății lui, tocmai de aceea cei mai mulți specialiști preconizau un ultim act clasic, între legenda spaniolă și cel mai mare rival al său.

Dominic Thiem, singurul care atentează la supremația lui Nadal pe zgură

În ultimul meci din faza sferturilor de finală, Nadal îl întâlnea pe Dominic Thiem, singurul jucător din generația mai proaspătă care în ultimii ani i-a pus probleme serioase. Înaintea duelului de miercuri dimineață, ora României, Nadal conducea cu 9-4, însă 12 din cele 13 dueluri între cei doi s-au derulat pe zgură, acolo unde spaniolul este aproape invincibil.

Chiar și așa, Thiem a reușit să înregistreze multe victorii importante pe suprafața roșie în fața lui Rafa și a părut să fie singurul jucător care în ultimii ani s-a apropiat de nivelul lui Nadal pe zgură. La Roland Garros, cei doi s-au întâlnit în fiecare din ultimele trei ediții, cu spaniolul învingător în finalele din 2018 și 2019, dar și în semifinala din 2017.

În ciuda meciurilor tot mai echilibrate pe suprafața lor favorită, cea mai echilibrată partidă pe care Nadal și Thiem au disputat-o a fost cea din sferturile de finală ale US Open, ediția 2018. Atunci, Nadal s-a impus cu 0-6, 6-4, 7-5, 6-7(4), 7-6(5), după un meci care a fost votat printre cele mai bune ale anului.

Thiem l-a distrus pe Nadal cu o agresivitate controlată

Tocmai pentru că au împărțit de atâtea ori terenul în ultimii ani, Dominic Thiem știa foarte bine ce trebuia să facă pentru a avea o șansă în fața lui Nadal. Și, încă din startul jocului, austriacul și-a etalat planul pe care l-a executat aproape impecabil.

Cu lovituri puternice și adânci de pe spatele terenului, acolo de unde a dictat în special cu superbul său rever cu o mână, Thiem l-a pus într-o continuă presiune pe Nadal. Liderul mondial a apăsat și el cu reverul și de multe ori s-a văzut obligat să iasă la fileu pentru a-i mai rupe din rim austriacului.

Numărul 5 ATP actualmente, Thiem a terminat cu 65 de lovituri direct câștigătoare, față de 49 ale adversarului său, dar ca preț al agresivității sale a cedat și 49 de puncte din cauza greșelilor neforțate. În plus, austriacului a jucat cu primul seriviciu impecabil. Chiar dacă nu a reușit să pună în teren decât 59% din respectivele lovituri, Thiem a câștigat 78% din puntele jucate cu primul seriviciu (65 din 83) și a bifat inclusiv 14 ași.

Novak Djokovic poate să-și recâștige tronul

În acest moment, favorit clar pentru cucerirea trofeului este Novak Djokovic. Sârbul este cel mai în formă jucător din circuit, fiind singurul fără înfrângere în 2020, iar istoricul său la Australian Open face pe oricine să tremure: are șapte trofee de Grand Slam câștigate Down Under și de fiecare dată când a ajuns măcar până în semifinale a reușit să cucerească și titlul.

Djokovic îl va întâlni joi dimineața, de la ora 10:30, pe Roger Federer, dar elvețianul e departe de forma sa cea mai bună. Ajuns la 38 de ani, legendarul jucător din Basel s-a chinuit atât cu John Millman, în turul 4, cât și cu Tennys Sandgren, în sferturi, contra căruia a fost nevoit să salveze șapte mingi de meci! În plus, Federer a resimțit dureri în zona inghinală, iar recuperarea sa totală este pusă sub semnul întrebării. În acest moment, Djokovic conduce cu 26-23 în scorul întâlnirilor directe.

În cealaltă jumătate de tablou, pentru locul din finală se vor lupta Dominic Thiem și Alexander Zverev. Într-o partidă ce se va disputa vineri, de la ora 10:30, cei doi se vor întâlni pentru a opta oară. Austriacul conduce cu 6-2 în meciurile directe, dar pe hard situația e mult mai echilibrată: 2-1 pentru Thiem.

Dacă va câștiga trofeul, Djokovic va urca din nou pe primul loc în clasamentul ATP, acolo unde momentan se află Rafael Nadal. Spaniolul va avea începând de luni 9395 de puncte, în timp ce marele său rival va putea să urce până la borna 9720 dacă își va trece în palmares al optulea titlu la Australian Open.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele