Spîrlea: „Viața mea, moartea ta!”

Redactor:
Valentin LUPU
Spîrlea: „Viața mea, moartea ta!
  • Publicat:

Din copilărie, pe Spîrlea și Dragomir le leagă o amiciție strânsă. Nu și pe teren, unde funcționa zicala: prieteni, prieteni, dar brânza-i pe bani!

Cât de prietene pot fi două jucătoare din aceeași țară ce ajung să se înfrunte pe teren?

Teoretic, nu foarte bune, într-un sport individual, că știi cum e „viața mea, moartea ta!“. Când ești la bătaie pe un loc, începe inevitabil invidia. Totul e să nu exagerezi. A doua ar vrea să fie ea prima. Eu cu Sanda suntem prietene, dar, în timpul competiției, ne-am fi luat de gât.

Ce sfat le-ai da fetelor din generația actuală?

Totul e să rămână cu picioarele pe pământ. Pentru că, în momentul în care faci un rezultat, sunt mulți care vin ca albinele la miere. Totul e să reușești să selectezi bine persoanele care să stea lângă tine. Să nu fie cineva care să te fure, să-ți bage gărgăuni în cap. În rest, dacă au găsit strada în WTA, pot sta liniștite. Eu m-aș bucura să poată să joace cel puțin atât cât am făcut eu cu Sanda.

Le-ai vedea să atingă performanțele voastre?

Doamne-ajută! N-am fost o persoană căreia să-i pară rău dacă cineva e înaintea mea. Să  ajungă! Numărul 5, numărul 1! De ce nu? Dacă au posibilități, care-i problema? Jos pălăria! Nu-mi stă în fire să mă mănânce în stomăcel. Chiar mă bucur că fac să se vorbească de România.

"O victorie ca a Soranei,cu a șasea jucătoare a lumii, te saltă. Așa a fost la mine cu Sabatini"

Irina Spîrlea, fostă jucătoare de tenis

E nostalgică după „Generația de Aur“
Vrea tricoul lui Chivu!

Irina Spîrlea plănuiește o excursie cu familia la Euro 2008. Are însă o dilemă. Va accepta soțul, „italiano vero“, să stea în galeria României la meciul direct? E în căutarea tricoului căpitanului Cristian Chivu.

„Am vrut să intru în legătură cu el când juca în Capitală, că bărbatul meu e romanist și voiam să iau bluza lui, dar n-am apucat, deși am fost la un Roma – Lazio. La gol, Maximiliano se îmbrățișa cu unul în spate. Am rămas șocată! L-am întrebat: «Îl cunoști». Singurele care nu s-au ridicat în picioare în toată tribuna am fost eu și Jennifer Capriati“.

Spîrlea nu e la curent cu noutățile din Divizia A, dar n-a uitat „Generația de Aur“.

„Eu am rămas la Gică Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Lăcătuș. Din cei mai noi, când vin în Italia aud de ei. Mutu, Chivu, Radu Ștefan acum. Sau la vară, când joacă România – Italia. E o idee să mergem la Euro, dar, dacă fac rost de bilete, vor fi în galeria României. Și nu-i convine!“.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen