Spectacol în ploaie

Spectacol în ploaie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patru artiști și rachetele lor fermecate. Ilie Năstase, Andrei Pavel, Mansour Bahrami și Henri Leconte, „cântând“ în ploaie, pentru 4.000 de spectatori.
Cândva bufonul Șahului, Bahrami are coechipier pe măsură în persoana lui Leconte. Francezul cu show-ul în sânge se angajează într-un dialog cu fetițele lui Ilie, Emma și Alessia. Din tribună, copiii își strigă tatăl, iar Leconte îi solicită arbitrului de scaun să trimită paza către loja familiei Năstase. „Cel care țipă nu-i al meu!“, susține Ilie, dar invitatul din Hexagon are răspunsul pregătit și „găsește“ descendenți ai lui Nasty prin toată tribuna.

Pe zgură, Pavel îmbină execuții de finețe cu o doză de umor servită inspirat spectatorilor. Dar tot Năstase e protagonistul. În loc să-și țină banii pe card, i-a lăsat pe scaun și o pală de vânt îi împrăștie pe teren. Se declanșează o goană după bancnote, pe care Ilie le culege înainte de a ajunge în buzunarele spectatorilor. Nici ploaia nu oprește poantele. Leconte numără „mingile“ celorlalți jucători și „constată“ că Ilie ar avea trei! Apoi, trece la primire și ia o umbrelă, ca Nasty pe vremuri, la Wimbledon.
Dacă ploaia se va opri, demonstrația de tenis și spectacol va avea o continuare, azi, de la 11:30.

"Boșorog nu mă simt și voi încerca să mai joc la anul. Deocamdată, mă bucur să fiu alături de așa legende, pe care le admir și le respect." – Andrei Pavel

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…