Sorana Cîrstea vorbește în premieră despre cum a reușit să câștige primele sume importante din tenis: „De atunci, mă susțin singură!” | VIDEO

Christian Luță

Sorana Cîrstea (32 de ani, 40 WTA) a făcut dezvăluiri în premieră despre cum a reușit să câștige primele sume importante din tenis.

Sportiva a precizat în cadrul podcastulului „La Fileu”, moderat de Speak, că la vârsta de 18 ani, după 14 ani de muncă asiduă, a reușit să pătrundă în top 100 WTA, ocazie cu care și-a trecut în cont primele încasări substanțiale din sportul pe care l-a îndrăgit încă de la o vârstă foarte fragedă.

Cîrstea a dezvăluit că, de la momentul respectiv, a avut posibilitatea de a se susține singură din punct de vedere financiar, fără a mai depinde de ajutorul părinților ei, care au fost alături de ea pe toată durata copilăriei și au „pariat” pe acest sport.

Sorana Cîrstea, dezvăluiri în premieră despre cum a reușit să câștige primele sume importante din tenis: „De atunci, mă susțin singură!”

Însă, chiar dacă și câștigurile sunt semnificative (românca a câștigat peste 7 milioane de dolari din tenis în întreaga carieră), și cheltuilelile sunt pe măsură. Cîrstea trebuie să plătească din propriul buzunar întregul staff tehnic și medical care o acompaniază peste tot. În plus, sportiva mai are și un psiholog pe ștatul de plată, însă acela nu o însoțește și în turnee.

„Eșecuri și foarte multă muncă, pe foarte mulți ani, fără nicio garanție. Am muncit de la 4 ani, prima dată când am câștigat o sumă mai mare aveam 18 ani, intrasem în prima sută. Am avut noroc de niște părinți care au putut să mă susțină și nu mi-au cerut nimic la schimb.

Dar, de la 18 ani pot mă susțin singură, îmi plătesc echipa singură. Sunt pe picioarele mele, independentă financiar. Dacă ești în prima sută, se câștigă sume mari. Și cheltuielile sunt, că plătești antrenor, fizioterapeut, psiholog. Psihologul nu vine în turnee, deci acolo scap mai ieftin”, a spus Sorana Cîrstea, în Podcastul „La Fileu”.

Vezi aici VIDEO cu ediția integrală a podcastului!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania