Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Sorana Cîrstea, o nouă decizie tristă! Românca s-a retras de la Palermo, iar Patricia Țig i-a urmat exemplul

Sorana Cîrstea, o nouă decizie tristă! Românca s-a retras de la Palermo, iar Patricia Țig i-a urmat exemplul

Alexandru Tăcină
Sorana Cîrstea, o nouă decizie tristă! Românca s-a retras de la Palermo, iar Patricia Țig i-a urmat exemplul

Sorana Cîrstea (România, 37 WTA) s-a retras înaintea turneului WTA 250 programat săptămâna viitoare la Palermo, din același motiv pentru care a spus „pas” Jocurilor Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august). De asemenea, Patricia Țig (România, 65 WTA) a declarat și ea forfait pentru turneul de la Palermo. 

Sorana Cîrstea era favorită principală la Palermo (19 – 25 iulie), dar sportiva din Târgoviște nu s-a putut recupera miraculos după accidentarea suferită la coapsă, în timpul turneului de la Wimbledon. După ce a fost învinsă de Emma Răducanu în turul 3, scor 3-6, 5-7, Sorana s-a plâns de dureri la coapsă.

Patricia Țig nu va participa nici ea la turneul de la Palermo, dotat cu premii în valoare de 235.238 de dolari! Interesant este că o altă româncă a profitat de deciziile luate de Cîrstea și Țig! Alexandra Dulgheru (372 WTA) s-a folosit de clasamentul protejat și a intrat în ultimul moment pe tabloul principal.

Sorana Cîrstea s-a retras din turneul de la Palermo, Patricia Țig i-a urmat exemplul

Sorana Cîrstea s-a retras de la Palermo, iar spusele lui Ion Țiriac se adeveresc! Fostul tenismen a afirmat că Sorana are nevoie de două luni de recuperare, după ce a suferit o ruptură la coapsă: „Cîrstea are de stat două luni cel puțin”, a spus Țiriac. Jucătoarele de tenis din România sunt măcinate de accidentări, fapt pentru care s-au și retras de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Doar Mihaela Buzărnescu va reprezenta România la Olimpiada din acest an în proba de simplu, în timp ce Monica Niculescu și Raluca Olaru vor face tandem în concursul de dublu.

„Am jucat cu o ruptură de un centimetru și jumătate! A fost o accidentare destul de nasoală. Doctorii mi-au spus să nu intru pe teren. E o accidentare cu care mă confrunt de ceva timp, dar s-a agravat! Cred că înainte de turneu nu aveam nicio speranță. Luând asta în considerare, cred că am jucat peste așteptări. Puteam să fac mult mai multe, e cu dus și întors, depinde din ce unghi privești”, declara Sorana după aventura de la Wimbledon, turneu la care a eliminat-o pe Victoria Azarenka în turul secund, scor 7-6(5), 3-6, 6-4.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro