Sorana Cîrstea face declarația zilei: „Prefer să mă vaccinez de 5 ori!” Cu cine se va antrena la Melbourne

Sorana Cîrstea face declarația zilei: „Prefer să mă vaccinez de 5 ori!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea (30 de ani) a plecat spre Australia, la o zi după Simona Halep (30 de ani), iar sportiva din Târgoviște a fost savuroasă pe Aeroportul Henri Coandă.

Sorana și-a revenit după accidentarea suferită înaintea primului turneu al anului, la Abu Dhabi, și a plecat la Melbourne având o stare de spirit excelentă! Cîrstea a vorbit despre condițiile care o așteaptă în Australia, dar și despre vaccinul anti-Covid-19.

Totodată, Cîrstea, aflată pe locul 71 WTA, a oferit detalii interesante despre perioada pe care o va petrece la Melbourne, spunând că pe durata carantinei de 14 zile se va antrena împreună cu Angelique Kerber (Germania, 25 WTA).

Declarația zilei îi aparține Soranei Cîrstea: Decât să mai am un an ca 2020, prefer să mă vaccinez de 5 ori”

„Da, clar, mă voi vaccina. Decât să mai am un an ca 2020, prefer să mă vaccinez de 5 ori! Probabil ni se va cere însă nu am nicio problemă, când îmi va veni rândul, voi face vaccinul liniştită. Cred că trebuie să mai aştept, va mai dura puţin. Momentan am înţeles că mai întâi persoanele esenţiale, medici şi cei din linia întâi şi noi trebuie să ne aşteptăm rândul”, le-a răspuns Sorana jurnaliștilor care au întrebat-o dacă se va vaccina împotriva Covid-19.

Despre condițiile care o așteaptă în Australia, Cîrstea a declarat: „Noi am fost anunţaţi înainte de toate măsurile ce vor fi aplicate, cred că toţi care ne-am înhămat la acest drum ştim ce ne aşteaptă şi este alegerea noastră. Ne-am asumat, ne dorim să jucăm Australian Open şi acestea sunt condiţiile şi le vom respecta. Vom fi restricţionaţi la 5 ore în afara camerei în care trebuie să faci şi tenis, şi pregătire fizică, şi recuperare, nu ai voie să mănânci decât în cameră.

Sorana Cîrstea știe la ce să se aștepte la Melbourne: „Toate aceste lucruri ni s-au spus dinainte

Toate aceste lucruri ni s-au spus dinainte şi noi a trebuit să alegem dacă acceptăm sau nu. Va fi destul de interesant, pentru că vom fi doar jucătoare. Eu în prima săptămână mă voi antrena cu Angelique Kerber, deci probabil voi fi lângă ea în avion pentru că trebuie să stăm împreună cu partenera de antrenament”, a mai adăugat sportiva din Târgoviște.

Sori” a avut o apariție grăitoare pe terenul de antrenament, după ce a fost nevoită, în urmă cu o săptămână, să declare forfait pentru turneul de la Abu Dhabi – cucerit de Aryna Sabalena (Belarus, 10 WTA). Cîrstea și-a revenit după accidentarea la abdomen și a efectuat un ultim antrenament la Izvorani înainte de aventura din Australia.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…