Sorana Cîrstea crede în echipa de Fed Cup a României + Ce așteptări are de la 2019: „Într-o zi bună, pot să bat pe oricine. E adevărat că într-o zi proastă…”

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 07 Feb. 2019, 13:31 Actualizat: 07 Feb. 2019, 13:32 Tenis
Sorana Cîrstea crede în echipa de Fed Cup a României + Ce așteptări are de la 2019: „Într-o zi bună, pot să bat pe oricine. E adevărat că într-o zi proastă…”

Sorana Cîrstea (28 de ani, nr. 92 WRA) a ales să nu mai participe la Fed Cup, competiție care se va desfășura în perioada 9-10 februarie, în Cehia. Sportiva a explicat motivele care au determinat-o să ia această decizie.

„De fiecare dată când am fost aptă de joc și sănătoasă – am fost cea mai tânără jucătoare care a jucat în Fed Cup – am răspuns prezent și am jucat cu mare drag. Însă am ajuns la un punct în care am simțit că am dat tot ce am putut pentru echipa asta. Am simțit că mi-am făcut datoria. Eu joc pentru România. Am auzit pe cineva care spunea ‘Gata, s-a retras, nu mai joacă pentru România’. Păi de fiecare dată când joc într-un turneu, lângă numele meu stă steagul României, nu scrie ‘Strada Jandarmeriei’.

Am fost mereu foarte patrioată. Și asta în condițiile în care nu am primit, ca sportiv, nimic de la țara asta. Eventual am primit bețe în roate, având în vedere că am început în România, totul a fost mult mai greu. Cu toate astea, am venit mereu la lotul de Fed Cup pentru că am simțit mereu că asta e o datorie: în primul rând de cetățean, apoi de sportiv”, a spus Sorana Cîrstea, într-un interviu acordat site-ului mirceamester.ro.

Sorana Cîrstea are încredere în Simona Halep & Co., jucătoarele din România care s-au deplasat în Cehia pentru a juca în turul 1 al Grupei Mondiale la Fed Cup

Cred că România o să câștige având în vedere că nu joacă Kvitova. Bineînțeles că n-o să fie ușor nici cu Pliskova, dar aș zice că se va termina 3-2 pentru noi. Asta pentru că nici lor nu le e ușor: când vezi o echipă precum România, în care 5 jucătoare sunt în prima sută, evident că nu e ușor. Totuși, faptul că nu joacă Kvitova e un avantaj mare, nu putem să fim ipocriți”, a mai spus Sorana, potrivit aceleiași surse.

Referitor la anul 2019, ocupanta locului 92 în clasamentul WTA are planuri mari. Are încredere în ea și crede că dacă prinde o zi bună se poate impune în fața oricui:

Sper ca anul ăsta să fie mai bun. Am avut o pregătire de iarnă bună, am mers la Shenzhen, unde am avut un turneu decent (n.red. – victorii la Linette și Parmentier, înfrângere în sferturi cu Riske), iar la Australian Open m-am simțit excelent, pentru că antrenamentele au fost foarte bune. Mă simțeam stăpână pe mine și am avut foarte multă încredere. Cu toate astea, am intrat rău în meci și am jucat prost (n.red. – 1-6, 4-6 cu Rebecca Peterson).

Într-o zi bună, pot să bat pe oricine. E unul dintre motivele pentru care nu mă uit la clasament. E adevărat că într-o zi proastă pot să pierd cu oricine. În primul rând pentru că mă bat singură. Joc cu încrederea că în orice săptămână pot să prind ritmul și să câștig un turneu. Cred foarte mult în asta. Chiar și acum: deși la Doha încep din calificări, dacă voi avea o săptămână de declic sunt ferm convinsă că pot să câștig turneul. Și în general orice turneu. Acest lucru mă face să joc în continuare la fel de motivată. În plus, la diferențele dintre jucătoare, dacă reușești să câștigi un turneu sari în Top 50, iar de acolo totul se schimbă din nou”.

Qatar Total Open se va desfășura în perioada 11 – 16 februarie și este dotat cu premii în valoare totală de 916.131 de dolari.

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 07 Feb. 2019, 13:31 Actualizat: 07 Feb. 2019, 13:32 Tenis
Pe aceeași temă
Anunţ despre Mihai Budeanu. Fusese diagnosticat cu COVID şi se afla în stare critică, la Terapie Intensivă
Anunţ despre Mihai Budeanu. Fusese diagnosticat cu COVID şi se afla în stare critică, la Terapie Intensivă
Un misterios monolit din metal, similar cu cel găsit recent în SUA, descoperit lângă o cetate dacică din România
Un misterios monolit din metal, similar cu cel găsit recent în SUA, descoperit lângă o cetate dacică din România
Criza de personal medical la secţiile ATI este răspândită în toată Europa. Câţi medici are România, conform Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă
Criza de personal medical la secţiile ATI este răspândită în toată Europa. Câţi medici are România, conform Societăţii ...
„A fost o campanie sustinuta de MM si Dan Petrescu!” Sorin Cartu iese la atac dupa greselile de arbitraj din ultima perioada! Ce spune despre FCSB
„A fost o campanie sustinuta de MM si Dan Petrescu!” Sorin Cartu iese la atac dupa greselile de arbitraj din ultima perioada! ...
Ce se întâmplă dacă nu te epilezi. De ce sunt partidele de amor mai intense
Ce se întâmplă dacă nu te epilezi. De ce sunt partidele de amor mai intense
S-A SINUCIS chiar de ziua mamei, vedeta TV. ŞOC şi groază, în România
S-A SINUCIS chiar de ziua mamei, vedeta TV. ŞOC şi groază, în România
Alertă totală la granița României! Starea de urgență tocmai a fost decisă. Ce va fi total interzis
Alertă totală la granița României! Starea de urgență tocmai a fost decisă. Ce va fi total interzis
Ultima oră! Medicii au făcut anunțul despre Gheorghe Visu! Din păcate..
Ultima oră! Medicii au făcut anunțul despre Gheorghe Visu! Din păcate..
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
O femeie a vândut o consolă video, dar nu a fost atentă la „accesoriile” din colet. Când a deschis cutia, cumpărătorul a încremenit
O femeie a vândut o consolă video, dar nu a fost atentă la „accesoriile” din colet. Când a deschis cutia, cumpărătorul ...
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
Șoc la Pro Tv! O vedetă i-a spus în față lui Măruță că vrea să facă amor cu Andra! Reacția prezentatorului
Șoc la Pro Tv! O vedetă i-a spus în față lui Măruță că vrea să facă amor cu Andra! Reacția prezentatorului
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
Cum te poți îmbolnăvi stând în casă. Praful și chimicalele la care ești expus zi de zi în confortul locuinței
Cum te poți îmbolnăvi stând în casă. Praful și chimicalele la care ești expus zi de zi în confortul locuinței
Modul INCREDIBIL în care operau polițiștii INFRACTORI de la serviciul de permise Suceava. Au făcut averi de MILIOANE de EURO!
Modul INCREDIBIL în care operau polițiștii INFRACTORI de la serviciul de permise Suceava. Au făcut averi de MILIOANE ...
O localitate europeană tocmai și-a schimbat numele! Localnicii nu mai suportau glumele de pe internet
O localitate europeană tocmai și-a schimbat numele! Localnicii nu mai suportau glumele de pe internet
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
Poveste şocantă despre Nadia Comăneci şi Nicu Ceauşescu în presa italiană. „Nu era dragoste în pat, ci autentice violuri intercalate cu torturi”
Poveste şocantă despre Nadia Comăneci şi Nicu Ceauşescu în presa italiană. „Nu era dragoste în pat, ci autentice ...
Surpriză majoră: De unde vine de fapt carnea de la Kaufland
Surpriză majoră: De unde vine de fapt carnea de la Kaufland
Flavia Mihășan este gravidă pentru a doua oară. „Spre deosebire de prima sarcină, de data asta...”
Flavia Mihășan este gravidă pentru a doua oară. „Spre deosebire de prima sarcină, de data asta...”
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Cielo, mașina la care visau toți românii în anii '90?
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Cielo, mașina la care visau toți românii în anii '90?
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Fosta gimnastă arată fabulos la 30 de ani
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Fosta gimnastă arată fabulos la 30 de ani
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere prea mult
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere prea mult
Dana Rogoz este alături de Laura Cosoi după ce și-a perdut tatăl: ”E cel mai mare și mai crunt dor”
Dana Rogoz este alături de Laura Cosoi după ce și-a perdut tatăl: ”E cel mai mare și mai crunt dor”