Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Sorana Cîrstea e speranța României și la Wimbledon! Românca a trecut în turul 2 după meciul cu Bejlek

Sorana Cîrstea e speranța României și la Wimbledon! Românca a trecut în turul 2 după meciul cu Bejlek

Sorana Cîrstea e speranța României și la Wimbledon! Românca a trecut în turul 2 după meciul cu Bejlek
Foto: Profimedia 26.06.2026

Sorana Cîrstea a obținut prima victorie românească la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon și s-a calificat în turul al doilea după un meci câștigat în minimum de seturi în fața cehoaicei Sara Bejlek.

Cea mai bine clasată jucătoare din România s-a impus cu scorul de 6-1, 7-6 (6), după o partidă care a durat o oră și 32 de minute. Sorana a controlat autoritar primul set, iar în actul secund a fost nevoită să lupte până în tie-break pentru a închide meciul.

Joc foarte bun făcut de Sorana

Românca a început foarte bine partida și nu i-a oferit adversarei prea multe șanse în primul set. Cu un joc agresiv și sigur, Cîrstea s-a desprins rapid și a cedat un singur game.

În setul al doilea, Sara Bejlek, ocupanta locului 45 în clasamentul mondial, a ridicat nivelul jocului și a reușit să o pună în dificultate pe sportiva noastră. Sorana a rămas însă concentrată și a gestionat mai bine momentele importante ale tie-break-ului.

Succesul îi aduce lui Cîrstea a zecea calificare în turul al doilea la Wimbledon. Cel mai bun rezultat al său la competiția londoneză rămâne prezența în turul al treilea, performanță pe care a reușit-o de cinci ori, în 2009, 2012, 2017, 2021 și 2023.

În runda următoare, Sorana Cîrstea o va întâlni pe australianca Kimberly Birrell, aflată pe locul 72 WTA. Aceasta a trecut în primul tur de Alina Korneeva, scor 6-3, 0-6, 6-2.

Sorana a devenit astfel singura jucătoare din România care continuă parcursul pe tabloul de simplu feminin. Jaqueline Cristian a fost eliminată de Iva Jovic, iar Irina Begu a pierdut confruntarea cu Katie Swan.

Prezența Soranei la Wimbledon fusese pusă sub semnul întrebării după problemele fizice acuzate la turneul de la Queen’s, unde a pierdut în fața Emmei Răducanu. Românca a decis să nu participe la competițiile de la Berlin și Bad Homburg pentru a se recupera complet înaintea Grand Slam-ului londonez.

Și-a anunțat retragerea din tenis

După un sezon excelent făcut de Sorana, în care a ajuns cel mai sus în clasamentul WTA, sportiva a anunțat totuși că nu ia în considerare să își amâne retragerea, deja anunțată la începutul anului:

„Nimic nu s-a schimbat în decizia mea de a fi ultimul meu Grand Slam. Sunt foarte recunoscătoare pentru anul acesta și pentru felul în care am jucat” a spus Sorana.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]