Jackpot pentru Sorana Cîrstea după calificarea în turul 3 la US Open! Ce sumă a încasat românca

Jackpot pentru Sorana Cîrstea după calificarea în turul 3 la US Open! Ce sumă a încasat românca
Jackpot Sorana Cîrstea. Sursa foto: Mediafax Foto 02.09.2026

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA și cap de serie 16) a obținut calificarea în turul al treilea de la US Open, după ce s-a impus în fața franțuzoaicei Diane Parry (24 de ani, locul 31 WTA). Acest succes reprezintă o dovadă în plus a formei excelente pe care o traversează, dar îi asigură și un premiu substanțial.

Sportiva noastră a tranșat disputa într-o oră și 51 de minute, scor 6-2, 7-5, dar a avut ușoare emoții în setul secund, când a condus cu 5-4 și a irosit două mingi de meci, permițându-i adversarei să egaleze la 5. Acel moment a fost urmat, însă, de un break și un game solid pe propriul serviciu.

În continuare, pentru a accede în optimile de finală ale competiției, va trebui să treacă de Jasmine Paolini, (30 de ani, 21 de ani, cap de serie 19), dublă finalistă de Grand Slam în 2024, la Roland Garros, respectiv Wimbledon. Cele două s-au mai întâlnit de trei ori până acum, iar brazilianca a ieșit învingătoare de fiecare dată.

Sorana Cîrstea a dat lovitura după calificarea în turul 3 la US Open

Pentru prezența în turul trei de la Flushing Meadows, unde a mai ajuns de alte patru ori de-a lungul carierei, Sorana Cîrstea a fost răsplătită cu un cec în valoare de 290.000 de dolari. Dacă va mai urca o treaptă, se va apropia de un prag impresionant: jumătate de milion de euro.

Ediția din 2026 a ultimului turneu de Grand Slam oferă, de altfel, cele mai mari premii din istoria tenisului. Vorbim despre o sumă totală în valoare de 108 milioane de euro, majorată cu 20% față de anul 2025.

Dincolo de lovitura financiară, „Sori” a primit 130 de puncte WTA, făcând astfel un pas important spre top 15 WTA, o bornă pe care nu a atins-o niciodată. Încă două victorii i-ar mai trebui pentru a avea motive întemeiate să spere la o astfel de clasare după US Open, când va fi realizată următoarea actualizare a ierarhiei mondiale.

Amână retragerea? „Tenisul mă face fericită”

Întrebată din nou despre retragerea din activitate, Sorana Cîrstea a evitat să dezvăluie dacă a revenit sau nu asupra deciziei, dar a venit cu o precizare importantă: se simte fericită de fiecare dată când intră pe terenul de tenis.

„După ce am împlinit 30 de ani, a fost cumva un lucru de la un an la altul, iar în ultimii doi ani am jucat foarte bine. Am încheiat sezoanele în jurul locului 20 și am avut rezultate bune. Așa că, bineînțeles, mi-am dorit să continui, pentru că faptul că sunt fericită pe teren și știu că încă am nivelul necesar sunt lucrurile care mă fac să merg mai departe.

Tenisul mă face fericită și de aceea încă joc. În ziua în care voi simți că nu mai am nivelul necesar, voi fi prima care se va retrage într-un mod frumos”, a declarat sportiva noastră.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]