Sorana Cîrstea, apariție senzuală în vacanță: „Ești o zeiță!” GALERIE FOTO

Alexandru Tăcină
Sorana Cîrstea, apariție senzuală în vacanță: „Ești o zeiță!" GALERIE FOTO

Sorana Cîrstea (31 de ani) radiază de fericire în vacanța de la jumătatea sezonului, după ce sportiva din Târgoviște a avut realizări spectaculoase în 2021! 

Sorana Cîrstea a făcut un salt important în clasament după turneul de la Wimbledon, jucătoarea antrenată de Adrian Cruciat și Carl Maes ajungând pe locul 37 mondial! Iar starea de împlinire personală a Soranei se reflectă atât pe teren, cât și în afara lui.

Cîrstea și-a luat o binemeritată vacanță, pentru a se recupera după turul de forță pe care l-a făcut în circuit! Sorana a suferit o accidentare la coapsă, așa că a ales să se relaxeze după turneul de la Wimbledon, în care a învins-o pe Victoria Azarenka în turul secund, scor 7-6(5), 3-6, 6-4, înainte de a pierde cu Emma Răducanu, 3-6, 5-7.

Sorana Cîrstea, apariție senzuala în vacanță

Sorana Cîrstea a avut o apariție senzuală, în mijlocul unor cetăți antice, iar fanii jucătoarei de tenis au fost dați pe spate! Aceștia au făcut o comparație elocventă când au văzut-o pe „Sori”: „Ești o zeiță greacă!”, a complimentat-o un fan pe Twitter. Cîrstea și-a exprimat starea de spirit printr-un mesaj care a însoțit fotografia: „Să fii într-un loc minunat, fără echipamentul de tenis!”. 

Cele mai importante jucătoare de tenis din România se distrează din plin în această perioadă! Simona Halep a făcut și ea o escapadă alături de logodnicul Toni Iuruc, aceștia alegând ca destinație de vacanță Italia. După ce s-au plimbat prin capitala modei, Milano, Simona și Toni s-au destins la piscină. 

Sorana Cîrstea a câștigat mai mulți bani din premii decât Simona Halep în 2021

Sorana Cîrstea a strâns 618.514 dolari din premii în acest an, întrecând-o pe Simona Halep, care a câștigat 535.766 de dolari în sezonul 2021! „Sori” a câștigat premii importante la două turnee de Grand Slam la care Simona nu a participat, Roland Garros și Wimbledon!

Cîrstea chiar a încasat cel mai mare premiu al carierei după ce a ajuns în optimi la Roland Garros, în valoare de 222.915 de dolari, iar la Wimbledon a fost recompensată cu 159.225 de dolari pentru prezența în turul 3! Sorana a obținut cel mai mare cec dintre jucătoarele din România la ediția din 2021 a turneului londonez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]