Sorana Cîrstea, anunțul care răstoarnă tot despre retragere și pariul cu Andrei Pavel

Sorana Cîrstea, anunțul care răstoarnă tot despre retragere și pariul cu Andrei Pavel
Sorana Cîrstea Foto: Cristina Huțu

Sorana Cîrstea, locul 17 WTA, prima rachetă a României, a revenit la Iași, unde în aceste zile se desfășoară turneul WTA 250 UniCredit Iași Open.

Nu a venit la turneul de la Baza Sportivă Ciric ca jucătoare, întrucât a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări, ci pentru a fi alături de fanii tenisului. Sorana a vorbit despre retragere, dar și despre pariul făcut cu Andrei Pavel.

Sorana Cîrstea: „Las o mică portiță deschisă, acolo, însă decizia va fi luată la final de an”

Sportiva în vârstă de 36 de ani a fost asaltată de sute de fani în Fan Zone-ul de la Baza Sportivă Ciric, unde timp de aproape o oră a acordat autografe și s-a fotografiat cu fiecare fan în parte.

Ulterior, Sorana a susținut o conferință de presă alături de Andrei Oriță, deținătorul licenței Iași Open și Andrei Pavel, director de turneu la Concord Iași Open.

Sorana a declarat că nu a luat încă o decizie finală în ceea ce privește retragerea din tenisul profesionist și că mai lasă o mică portiță deschisă privind continuarea în circuit.

„Doi-trei ani pot spune sigur că nu voi mai juca, dar ce am învățat în acest an este faptul că uneori nu trebuie să planifici atât de mult. Și în momentul de față mă bucur enorm de mult de acest sport și sunt extrem de fericită să pot să fiu la un nivel atât de înalt și să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Vom vedea.

Las o mică portiță deschisă, acolo, însă decizia va fi luată la final de an. Vreau să mă bucur în continuare de tot ce îmi oferă tenisul”, a spus Sorana Cîrstea.

Sorana Cîrstea, pariu cu Andrei Pavel

De asemenea, a precizat că ținta sa în acest an este să ajungă pe locul 12 mondial și să-l întreacă pe Andrei Pavel, fost număr 13 mondial.

„Mă bucur foarte mult să fiu aici, chiar dacă din altă postură. Așa cum am anunțat, la Wimbledon m-am accidentat, am făcut o ruptură musculară în partea dreaptă a abdomenului și atunci a trebuit să stau două săptămâni. Dar mi-am dorit enorm să fiu aici, pentru că simțeam că pot să fac o treabă bună și îmi doream extrem de mult să am titlu aici la Iași.

Am făcut tot ce s-a putut să fiu aici ca jucătoare, dar mă bucur să fiu alături de toți fanii tenisului, de Andrei Oriță (n.r. deținătorul licenței Iași Open) și Andrei Pavel (directorul turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open).

Vreau să îl felicit pe Andrei Oriță pentru tot efortul pe care îl face pentru noi, jucătoarele. Este extraordinar să avem un turneu WTA 250 în România și sunt onorată să fiu aici la Iași, chiar dacă din altă postură.

Aș vrea, oficial, să anunț că anul acesta motivația mea principală este să-l bat pe Andrei Pavel la clasament. El a fost pe 13 în lume și mi-am propus, așa, ca obiectiv principal anul acesta să ajung mai sus ca el. Îmi dai un suc dacă ajung pe 12? Sunteți de față…

Este un an mult peste așteptări și rar se întâmplă acest lucru în tenis. Lucrurile au ieșit mult mai bine. Este un an care m-a învățat extrem de multe lucruri pe mine ca persoană. Probabil această balanță e greu să o ai atunci când ești foarte tânăr în circuit. Este deosebit, fiecare turneu mi-a adus amintiri absolut superbe și emoții deosebite.

Dacă am învățat ceva în acest an este să nu mai planific atât de mult și să las lucrurile să curgă puțin. Următorul turneu va fi Toronto, voi juca apoi Cincinnati, US Open, apoi Asia, Beijing, Wuhan, iar apoi 2-3 turnee pe care le vom planifica atunci, aproape. În principiu, 3 turnee în Statele Unite și apoi Asia”, a mai declarat ea.

Turneul Campioanelor este departe în acest moment. O să fiu sinceră și o să spun că nu mă gândesc acolo. Dacă ceva a funcționat anul acesta este că nu mi-am pus obiective de clasament. Mi-am pus doar obiective de a-mi îmbunătăți jocul și anumite aspecte din tenisul meu. Încerc să-mi păstrez aceeași mentalitate care a funcționat. Normal că ar fi un lucru extraordinar să ajung la Turneul Campioanelor, dar va fi extrem de greu, trebuie să fii în primele opt, iar asta necesită foarte multe puncte. Dar este o bucurie chiar și să fiu întrebată acest lucru și voi încerca în continuare să-mi fac treaba, să muncesc la fel cu zâmbetul pe buze și vom vedea ce va fi la final de an – Sorana Cîrstea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]