Sorana Cîrstea a pierdut primul meci din 2024 în fața unei tinere de 19 ani! Cu câți bani rămâne, după prezența în turul doi la Brisbane

Sorana Cîrstea a pierdut primul meci din 2024 în fața unei tinere de 19 ani! Cu câți bani rămâne, după prezența în turul doi la Brisbane
  • Publicat:
  • Actualizat:

Start ratat pentru Sorana Cîrstea (România, 33 de ani) în noul sezon din tenis! Sportiva din Târgoviște a pierdut miercuri dimineață primul meci din 2024 contra unei tinere de 19 ani.

Sorana Cîrstea, cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România, aflată pe locul 26 WTA, a fost răpusă de Linda Noskova (Cehia, 40 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-4, în turul secund la Brisbane (Australia).

Cîrstea aștepta cu nerăbdare să debuteze în noul sezon, după ce s-a antrenat intens la Dubai (Emiratele Arabe Unite), însă jucătoarea mai tânără cu 14 ani decât ea i-a stricat debutul.

Sorana Cîrstea, învinsă în primul meci din 2024 de o jucătoare mai tânără cu 14 ani decât ea

Meciul dintre Sorana Cîrstea și Linda Noskova, contând pentru turul al doilea al turneului WTA 500 de la Brisbane, s-a întins pe durata a două ore și 22 de minute.

Duelul a început cu întârziere din cauza ploii, iar în ciuda experienței superioare, Sorana nu sa putut concentra suficient pentru a contracara entuziasmul adversarei.

Sorana a irosit o mulțime de mingi de break, în timp ce Linda a fost mult mai eficientă: 3 break-uri a făcut cehoaica din 8 ocazii, față de 2 din 12 pentru Cîrstea.

Sorana încasează un cec important, după ce a jucat direct în turul al doilea de la Brisbane

Sorana Cîrstea a jucat direct în turul al doilea la Brisbane, grație statutului de cap de serie numărul 10, iar jucătoarea antrenată de suedezul Thomas Johansson va încasa un cec de 14.000 de dolari.

România nu mai are nicio reprezentantă la Brisbane, după ce Ana Bogdan (66 WTA) a pierdut și ea la debut: 6-4, 3-6, 3-6 cu Marta Kostyuk (Ucraina, 38 WTA).

Favorita principală a competiției, bielorusa Aryna Sabalenka (2 WTA), nu a avut nicio emoție în primul meci din 2024, învingând-o pe Lucia Bronzetti (Italia, 52 WTA) cu scorul de 6-3, 6-0. Turneul de Brisbane, unul pregătitor pentru Australian Open, este dotat cu premii în valoare totală de 1,73 milioane de dolari.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…