Sorana Cîrstea a luat doar patru puncte la turneul Tie Break Tens! Cum s-au descurcat Serena Williams și Marion Bartoli, revenită în activitate după 5 ani

Sorana Cîrstea a luat doar patru puncte la turneul Tie Break Tens! Cum s-au descurcat Serena Williams și Marion Bartoli, revenită în activitate după 5 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea a avut onoarea să joace la un turneu exclusivist, desfășurat marți dimineață la Madison Square Garden din New York, dar debutul româncei a fost dezamăgitor.

Sorana Cîrstea a pierdut încă din primul tur la demonstrativul al cărei campioane, Elina Svitolina (Ucraina), și-a adjudecat un cec în valoare de 250.000 de dolari! Sorana a fost învinsă cu scorul de 10-4 de Shuai Zhang, sportiva din China oprindu-se în finală (3-10 cu Svitolina).

Turneul Tie Break Tens s-a jucat după un sistem neobișnuit, sub forma unui tie-break până la 10. Ediția de anul trecut, organizată la Madrid, a fost adjudecată de Simona Halep, care nu a mai participat în 2018.

Turneul a consemnat două apariții mult așteptate! Serena Williams, care se întoarce în tenisul mare după ce a născut, a întâlnit-o în primul meci pe Marion Bartoli, revenită în activitate după o pauză de aproape 5 ani.

Serena, deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam, a învins-o cu 10-5 pe campioana de la Wimbledon 2013, care s-a recuperat după o boală gravă. Deși a pierdut apoi în semifinale, 11-13 cu Zhang, Williams a fost expansivă, glumind cu celelalte jucătoare.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Cine e Mihaela, fata de 24 de ani care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio pe care l-a lăsat
Cine e Mihaela, fata de 24 de ani care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio pe care…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz