Sorana Cîrstea a produs una dintre cele mai mari surprize ale turneului WTA de la Roma după ce a eliminat-o pe Aryna Sabalenka, liderul mondial, la capătul unui meci spectaculos.
Românca s-a impus în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 7-5, după două ore și 14 minute de joc și s-a calificat în optimile competiției din capitala Italiei.
Deși a pierdut clar primul set, Sorana Cîrstea a revenit impresionant și a reușit să răstoarne complet meciul împotriva numărului 1 mondial.
Românca a arătat un tenis agresiv și extrem de solid în momentele importante, reușind una dintre cele mai importante victorii din ultimii ani. Succesul în fața Arynei Sabalenka o trimite pe Sorana în optimile turneului de la Roma și confirmă forma excelentă traversată de sportiva din România, chiar înainte de retragere.
Imediat după victoria uriașă, Sorana Cîrstea a vorbit despre emoțiile resimțite și despre cât de important este un asemenea succes împotriva celei mai bune jucătoare din lume.
Sorana a fost întrebată și dacă un astfel de rezultat o poate face să își schimbe planurile legate de retragerea din tenis.
Răspunsul româncei a stârnit imediat reacții.
La final, sportiva din România le-a mulțumit spectatorilor pentru atmosfera creată la meci. Sorana a spus că se simte extraordinar la Roma și că apreciază enorm pasiunea italienilor pentru tenis.
”Sunt foarte fericită. E numărul unu (n.r. Sabalenka), nu are nevoie de nicio prezentare. E foarte plăcut să obții astfel de rezultat. (n.r. e ceva ce te poate face să te răzgândești în privința retragerii din tenis?) Poate dacă câștig acest turneu o să mă mai gândesc. Vreau să le mulțumesc tuturor spectactorilor, sunt minunați. Ce simt aici la Roma e absolut fantastic, îmi place pasiunea lor pentru sport”, a spus Sorana Cîrstea, imediat după meci.
Adversara Soranei Cîrstea în optimile turneului de la Roma va fi cehoaica Linda Noskova, ocupanta locului 13 WTA și cap de serie numărul 13 al competiției.
În cazul unei victorii, sportiva din România ar urma să o întâlnească pe Jelena Ostapenko, din Letonia, sau câștigătoarea duelului dintre Belinda Bencic, cap de serie 12, și Anna Kalinskaya, cap de serie 22. Pentru Cîrstea, cea mai bună performanță la Roma rămâne prezența în optimile de finală,