Situație delicată înaintea meciului Simona Halep – Cori Gauff de la Madrid! Legătura incredibilă dintre Patrick Mouratoglou și americancă: „Îmi amintesc clar ziua în care am întâlnit-o!”

Situație delicată înaintea meciului Simona Halep - Cori Gauff de la Madrid! Legătura incredibilă dintre Patrick Mouratoglou și americancă: „Îmi amintesc clar ziua în care am întâlnit-o!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (România, 21 WTA) și Cori Gauff (SUA, 16 WTA) se vor întâlni luni, după ora 17:00, în optimile de finală de la Madrid, iar fanii tenisului vor asista la o situație rar întâlnită în sportul alb.

Patrick Mouratoglou, noul antrenor principal al Simonei Halep, are o relație de colaborare și cu Cori „Coco” Gauff! Tânăra americancă în vârstă de 18 ani s-a șlefuit la academia francezului, acolo unde se pregătește încă din copilărie.

Mouratoglou a cunoscut-o pe Gauff atunci când americanca avea 10 ani, în momentul în care familia lui Cori a decis ca sportiva să se antreneze la Academia de Tenis Mouratoglou din sudul Franței, lângă Nisa.

Situație delicată înaintea meciului Simona Halep – Cori Gauff de la Madrid! Legătura incredibilă dintre Patrick Mouratoglou și americancă

Patrick Mouratoglou, noul antrenor al Simonei Halep, este omul din spatele ascensiunii lui Cori Gauff, adversara româncei din optimile turneului de la Madrid! Mouratoglou a stabilit o strategie specială pentru Coco, care s-a dovedit a fi de succes.

Patrick Mouratoglou nu a fost însă niciodată antrenorul principal al lui Cori Gauff, deoarece a ocupat acest post în staff-ul Serenei Williams, iar mai nou în echipa Simonei Halep! Totuși, Mouratoglou, care a stat în loja lui Gauff la unele turnee, i-a recomandat acesteia un antrenor de la academia sa, pe francezul Jean-Christophe Faurel. Jucătoarea din SUA este antrenată și de tatăl ei, Corey Gauff.

Patrick Mouratoglou, supervizând un antrenament al lui Cori Gauff, sportivă șlefuită la academia francezului.

„Îmi amintesc clar ziua în care am întâlnit-o pe Coco!”

Deși Patrick Mouratoglou pare prins la mijloc, faptul că o cunoaște ca nimeni altul pe Cori Gauff ar trebui să reprezinte un avantaj pentru Simona Halep! Mouratoglou se va așeza în loja româncei și o va sfătui cum să o destabilizeze pe Gauff, jucătoare cu care Halep nu s-a mai întâlnit niciodată pe zgură. Simona Halep a câștigat clar precedentele meciuri cu Cori Gauff: 6-3, 6-3 în optimi la Wimbledon 2019, pe iarbă, respectiv 6-3, 6-4 în turul trei la Indian Wells 2022 (ciment).

„Îmi amintesc clar ziua în care am întâlnit-o pe Cori „Coco” Gauff. Avea doar 10 ani atunci când a venit la academia mea din sudul Franței, ca parte a procesului de selecție pentru Fundația Champ’Seed, pe care am înființat-o în 2014 pentru a ajuta jucătorii tineri talentați care nu au resursele pentru a atinge marea performanță. Mi-am dat seama din prima că este un talent special”, a spus Mouratoglou despre Gauff, într-un interviu acordat Tennishead.com.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen