Sponsorul care a stat lângă Simona Halep la greu a luat decizia să emită obligațiuni de 2.000.000.000 de euro

Gigi Grigorescu
Sponsorul care a stat lângă Simona Halep la greu a luat decizia să emită obligațiuni de 2.000.000.000 de euro
SPORT PICTURES

Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a avut alături un sponsor care acum a luat câteva decizii importante, inclusiv să emită obligațiuni de 2.000.000.000 de euro.

Dividende de 700 de milioane de lei și obligațiuni de 2 miliarde de euro sunt cele două inițiative aprobate de acționarii AGA din cadrul Băncii Transilvania.

Obligațiuni de 2.000.000.000 de euro emise de către sponsorul care a stat lângă Simona Halep

Timp de mai bine de 6 ani, inclusiv în perioada în care a fost suspendată pentru dopaj, Simona Halep a fost susținută de Banca Transilvania. Președintele Consiliului de Administrație este Horia Ciorcilă.

Fiul acestuia, Patrick, se ocupă de desfășurarea turneului de tenis Tranylvania Open, din funcția de director, dar este și co-fondator al Sports Festival, eveniment la care în 2026 va avea loc meciul de retragere al Simonei Halep.

„Angajamentul nostru este de a recompensa încrederea acționarilor și investitorilor, având în vedere rezultatele financiare solide ale băncii și capacitatea sa de a genera valoare pe termen lung. În plus, ne bucurăm că putem să oferim lichiditate și sprijin acționarilor noștri, într-o perioadă cu provocări.

Referitor la noile emisiuni de obligațiuni, considerăm că sunt o opțiune foarte bună pentru diversificarea bazei de capital, în condiții eficiente de cost și care oferă în același timp o consolidare a prezenței BT ca emitent pe piețele financiare internaționale”, declară Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania.

Meciul de retragere al Simonei Halep va avea loc la Sports Festival 2026, pe 13 iunie

Dividendele suplimentare de 700 de milioane de lei provin din rezervele de profit net acumulate în anii anteriori. Distribuția presupune un dividend brut de 0,6420 de lei/acțiune, iar plata se face luna viitoare, pe 11 decembrie, pentru acționarii înregistrați la 25 noiembrie.

În plus, obligațiunile de 2 miliarde de euro vor susținute planurile de creștere. Ele se vor desfășura pe o perioadă de cel mult 5 ani și vor fi denominate în lei, euro sau altă valută.

De precizat că Banca Transilvania a alocat deja în acest an, din profitul pe 2024, suma de 1,59 de miliarde de lei ca dividende, reprezentând 45% din acesta, scrie Economica.

Grupul BT a înregistrat în primele șase luni ale anului în curs un profit net de 1,97 de miliarde de lei, din care 1,78 de miliarde de lei reprezintă profitul BT.

Multă lume a crezut că instituția bancară a pus capăt contractului de sponsorizare cu Simona Halep în perioada în care aceasta a fost suspendată pentru dopaj, dar în iulie 2024 a anunțat prelungirea înțelegerii, și nu semnarea alteia noi.

La începutul lunii iulie, organizatorii Sports Festival au anunțat că meciul oficial de retragere al Simonei Halep va avea loc pe 13 iunie 2026, în cadrul evenimentului poli-sportiv și de divertisment.

De asemenea, pe 22 septembrie, fosta mare jucătoare română de tenis a semnat contractul cu Patrick Ciorcilă, ca reprezentant al Sports Festival, înțelegere prin care echipa de organizare se va ocupa de toate proiectele fostului lider WTA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania