Simona Halep are prețuri piperate, doar pentru cei înstăriți, la hotelul de lux pe care îl deține în Poiana Brașov, iar ProSport vă prezintă cât costă o cameră în luna decembrie.
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Astfel, foarte mulți români au început deja să caute cele mai bune cazări pentru Crăciun și Revelion, în stațiunile montane din România dar și din străinătate.
Sezonul rece se apropie cu pași repezi. Astfel, foarte mulți români au început deja să caute cele mai bune cazări pentru vacanțele de Crăciun și de Revelion, în stațiunile montane din România dar și din străinătate.
Printre hotelurile de top de la noi din țară se numără și cel deținut de Simona Halep, în Poiana Brașov. Cei care își doresc să se cazeze în hotelul fostului lider WTA în luna decembrie vor fi nevoiți să scoată din buzunare sume importante de bani, întrucât prețurile sunt destul de piperate.
Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la Click, cei care doresc să se cazeze la hotelul Simonei Halep, din Poiana Brașov, în luna decembrie, vor fi nevoiți să achite sume cuprinse între 975 și 1.530 de lei, pe noapte, pentru două persoane, cu mic dejun inclus.
Hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov se află la la aproximativ 9,4 km de Dino Parc și la 11 km de The White Tower. Proprietatea, una de lux, le pune la dispoziție clienților un restaurant, precum și o sală de fitness, o saună și cadă cu hidromasaj.
Totodată, hotelul sportivei din Constanța dispune de club de noapte, room-service și servește mic-dejun de tip bufet, continental sau italian.
„Acest hotel pune la dispoziția oaspeților camere care includ aer condiționat, un birou, un ibric electric, un minibar, o cutie de valori, un televizor cu ecran plat și o baie proprie cu duș. Baia proprie oferă articole de toaletă gratuite. La Hotel Simona Halep – Poiana Brasov, fiecare cameră include lenjerie de pat și prosoape.
Acest hotel se află la 11 km de The Black Tower și la 11 km de Piaţa Sfatului. Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se află la 21 km”, se arată în descrierea hotelului deținut de Simona Halep.