Simona Halep, una dintre cele mai importante figuri ale sportului românesc, a dezvăluit secretul care i-a adus o avere colosală din tenis. După o carieră impresionantă, fosta sportivă a concluzionat că eșecul nu este permanent, dar spune că acesta trebuie să existe, pentru a progresa.
Invitată în cadrul unui eveniment, Simona Halep a povestit pe scena Impact Bucharest despre rolul pe care eșecul l-a avut în cariera ei. În trecut, „Super-Simo” a ajuns chiar pe prima poziție în clasamentul WTA, unde a stat preț de săptămâni bune.
Simona Halep și-a spus secretele carierei, care a început la nivel profesionist în urmă cu mai bine de 15 ani. Pe cea mai importantă scenă a tenisului mondial, constănțeanca a rezistat și a excelat, devenind una dintre jucătoarele emblematice ale țării, dar și la nivel global.
„În sport, eu cred că dacă nu ești Roger Federer, poți pierde câte un meci în fiecare săptămână. Dacă vrei să simți totul ca un eșec, atunci nu e bine, pentru că trebuie să te uiți la partea bună a lucrurilor. Când pierzi un meci, simți că înveți mai mult pentru că oferi atenție lucrurilor mai puțin bune din acel meci, apoi, a doua zi, poți îmbunătăți.
Când doar câștigi, ești fericit și mergi mai departe. Eșecul nu este permanent, dar trebuie să existe pentru a deveni mai bun”, a spus Simona Halep, pe scena Impact Bucharest, despre cariera pe care a avut-o pe plan mondial.
Simona Halep s-a retras la începutul acestui an, printr-un ultim meci la Transylvania Open. Sportiva a rămas o prezență publică frecventă, deoarece echipa ei de PR i-a asigurat mai multe evenimente publice de anvergură. Totodată, este posibil ca „Super Simo” să aibă un meci de retragere anul viitor.
Simona Halep și-a propus să candideze la Hall of Fame-ul tenisului internațional. Sportiva ar putea intra într-un grup select cu nume imense precum Steffi Graf, Maria Sharapova, Justine Henin, dar și conaționalii Ilie Năstase și Ion Țiriac.
„Probabil ar fi cel mai frumos moment dacă aș fi inclusă în Hall of Fame. Am vorbit cu Darren, fostul meu antrenor, și mi-a spus: «Vei ajunge acolo într-o zi». I-am răspuns: «Sper», pentru că ar fi cireașa de pe tort. Dar, vom vedea”, a spus Simona Halep.
Constănțeanca trebuie să aștepte cel puțin cinci ani pentru a putea candida, deoarece condiția minimă este de a o face după cinci ani de la retragerea din tenisul profesionist. În cazul în care va obține aprobarea de peste 75% din grupul de votare, format din jurnaliști, istorici, membri ITHF și fani, Simona va deveni oficial o legendă a tenisului, cu acte în regulă.