Prima reacție a Simonei Halep după victoria superbă cu Iga Swiatek: „Am forțat-o să greșească!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep n-a iertat-o nici pe Iga Swiatek, iar românca a dezvăluit la finalul meciului care a fost secretul unui nou succes la Australian Open, acolo unde a ajuns în sferturi.

Jucătoarea noastră, care a reușit un punct superb în primul set, știe cum și-a luat revanșa în fața jucătoarei din Polonia, iar acum Simona Halep este cu gândul la următorul meci: se pregătește de super duelul cu Serena Williams.

Simona Halep și Serena Williams s-au mai întâlnit de 12 ori până acum, iar bilanțul este favorabil americancei, care a câștigat nouă dintre aceste dueluri. În schimb, românca s-a impus în ultimul meci direct în fața Serenei, în finala de vis de la Wimbledon 2019. Scorul a fost atunci 6-2, 6-2, în favoarea Simonei Halep.

Simona Halep, după ce a ajuns în sferturi la Australian Open: „Am forțat-o să greșească!”

„O să mă bucur foarte mult de acest succes. La Roland Garros nu mi-a mers nimic, dar acum sunt foarte fericită, am reușit să fac lucrurile mult mai bine. Cred că în tot turneul am servit bine. Nu servesc puternic, dar am constanță. Încerc să variez mult și asta m-a ajutat mult, astăzi. Cred că am forțat-o să greșească. Mă simt bine, nu pot să mă plâng! M-am pregătit două-trei ore din punct de vedere fizic. Sunt relaxată, concentrată și încerc să mă recuperez cât mai repede pentru următorul meci”, a spus Simona Halep, la Eurosport, imediat după victoria cu Iga Swiatek.

Simona Halep a atins un nou record personal, adjudecându-și duminică a 100-a victorie a carierei în turneele de Grand Slam.

În sferturile de la Melbourne, Simona Halep va da peste Serena Williams. Americanca a avut ceva emoții în optimi: a trecut, duminică dimineață, de Aryna Sabalenka (Belarus, 7 WTA), în optimile de finală, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-4.

Pe aceeași temă
Ups! Andreea Marin, gafă colosală! Lenjeria mult prea mică a lăsat la vedere tot

Momentul de coşmar în care o şoferiţă inconştientă loveşte o femeie şi o târăşte mai mulţi metri. „S-a panicat şi a pierdut total controlul” VIDEO

NBA ameninţă un baschetbalist că nu va putea juca pe teren propriu, dacă nu se vaccinează

Abramovich ia o decizie neașteptată în cazul lui Kante

Nu te duce la service pentru aceste operațiuni, chiar dacă ești antitalent la mecanică: sunt bani aruncați

Gata! S-au hotărât! Ce nume au ales Gabriela Prisăcariu şi Dani Oțil pentru copilul lor. E puțin șocant…

Toată România îl ştia. Zi tristă, a murit subit în urma unui infarct

Veste cruntă despre Viorica de la Clejani! Adevărul despre starea ei

Dieta care luptă cu COVID. Ce alimente să mănânci pentru a-ți ușura boala

Planul DIABOLIC al lui Ceauşescu. Urma să se aplice în 1992 - FOTO

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

BOMBĂ! Cătălin Moroșanu, adevărul despre divorț: 'Nu am să-i ofer nimic material'

Oana Zăvoranu, căzătură LEGENDARĂ în direct! Fusta prea scurtă şi tocurile înalte i-au dat bătăi de cap

Mor pe capete. O boală misterioasă ucide pe loc. Oamenii de știință avertizează

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model

Un tată și-a ucis cei trei copii în miez de noapte, după ce s-au jucat și i-a dus la culcare. Triplă crimă la Zagreb, în Croația

Produse auto și pentru bicicliști, disponibile la Lidl săptămâna viitoare

Alegeri Germania. Cum funcţionează sistemul electoral german şi de ce este considerat unul dintre cele mai bune din lume

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Norul de poluanţi generat de erupţia vulcanului din La Palma ajunge în România. În cât timp va acoperi toata ţara

Atenţie, şoferi! Anunţul făcut de DRPCIV pe care trebuie să-l cunoască toţi conducătorii auto din România

Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a dat-o actorului

Simona Gherghe cere ajutorul fanilor. Cu ce problemă se confruntă vedeta de când are copiii la grădiniță: „Mi-e groază” / VIDEO

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Cele mai importante aspecte la care nu se gândește nimeni când cumpără o mașină

Adelina Pestrițu, profesoara `bunelor maniere`, imagini incendiare în costum de baie! FOTO

FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`