Presa internațională, impresionată de meciul fabulos făcut de Halep: „A fost o săptămână nebună pentru Simona! Un început spectaculos de sezon”

Presa internațională, impresionată de meciul fabulos făcut de Halep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost de neoprit la Dubai și nici măcar Elena Rybakina nu a putut să o oprească pe româncă din drumul spre trofeu. Presa internațională a remarcat revenirea superbă a Simonei, mai ales că Halep a jucat accidentată în marea finală de sâmbătă.

„Românca Simona Halep a câștigat pentru a doua oară în carieră turneul de la Dubai. Halep a reușit o revenire meritorie și și-a asigurat cel de-al 20-lea titlu în circuitul WTA„, subliniază cei de la AS.

„Săptămână nebună la Dubai pentru Simona Halep! A supraviețuit în al treilea meci în care a jucat trei seturi și a învins-o pe Elena Rybakina”, au scris cei de la Tennis.com.

„Început spectaculos de sezon pentru Halep. A arătat atât de bine în Australia, până când a fost oprită de Muguruza. Lucruri mărețe le așteaptă pe Simona și Rybakina”, sunt convinși jurnaliștii de la New York Times.

„Halep a avut mult de muncit pentru primul titlu de după Wimbledon”

Cei de la EuroSport amintesc că sportiva născută la Constanța se impusese ultima oară la Wimbledon, anul trecut: „Simona Halep a câștigat primul titlu de după Wimbledon. Halep a avut mult de muncit pentru a o învinge pe mult mai tânăra Elena Rybakina”.

„Simona și-a ridicat nivelul de joc după ce a pierdut primul set și a câștigat turneul de la Dubai la tie-break în setul decisiv”, au scris și cei de la Sport365. Același lucru este subliniat și de L’Equipe: ”Pusă la treabă de talentata Elena Rybakina, Simona Halep a trebuit să-și folosească toate resursele pentru a câștiga în trei seturi. A fost primul titlu al anului pentru numărul doi mondial”.

Halep nu merge la Doha

În mare formă, Simona Halep nu va participa la Doha, în condițiile în care problemele medicale i-au dat mari bătăi de cap, după cum a subliniat și Stere Halep.

„Am început acest turneu puțin accidentată la picior, dar m-am forțat și mi-am spus că fiecare meci este important. Nu m-am gândit la altceva decât la victorie. Acum sunt fericită că s-a terminat cu bine acest turneu, dar acum spun ‘stop’. O să iau o pauză la Doha!”declarat Simona Halep la finalul partidei cu Rybakina.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…