Simona Halep va juca împotriva Daniellei Rose Collins în primul tur la US Open. Românca o poate întâlni din nou pe Șarapova, în sferturile de finală

Simona Halep va juca împotriva Daniellei Rose Collins în primul tur la US Open. Românca o poate întâlni din nou pe Șarapova, în sferturile de finală
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, va evolua împotriva jucătoarei Danielle Rose Collins, fără loc WTA, dar fostă ocupantă a poziției 553, care a primit un wild card, în primul tur al US Open, ultimul turneu de Grand Slam din acest an, informează tennis.com.

Halep și sportiva americană în vârstă de 20 de ani se vor întâlni în premieră.

ESPN a prezentat un posibil tablou al sferturilor de finală, dacă primele opt favorite vor atinge această fază, iar Simona Halep ar urma să joace din nou Maria Șarapova (cap de serie numărul 5).

Celelalte meciuri ar fi Serena Williams (1) – Ana Ivanovici (8), Petre Kvitova (3) – Eugenie Bouchard (7) și Agnieszka Radwanska (4) – Angelique Kerber (6).

Simona Halep a fost învinsă de trei ori de Șarapova în acest an, în finală la Madrid și la French Open și în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

La ediția trecută a US Open, Halep a atins faza optimilor de finală, fiind eliminată de italianca Flavia Pennetta, cu scorul de 6-2, 7-6 (3), sportiva din Constanța având de apărat 280 de puncte.

Pe tabloul principal de simplu feminin mai figurează patru românce. Irina-Camelia Begu, locul 60 WTA, va juca în turul I împotriva sportivei spaniole Silvia Soler-Espinosa, locul 71 WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de șase ori, de patru ori câștigând Soler-Espinosa.

Monica Niculescu, locul 69 WTA, va evolua cu Iaroslava Șvedova din Kazahstan, locul 50 WTA. Scorul întâlnirilor directe este egal, 2-2.

Sorana Cîrstea, locul 81 WTA, va juca împotriva sportivei britanice Heather Watson, locul 45 WTA. Watson conduce cu scorul de 2-0 în întâlnirile directe.

Alexandra Dulgheru, locul 95 WTA, o va avea ca adversară pe Kristyna Pliskova din Cehia, locul 93 WTA. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până în prezent.

La US Open, deținătoarea trofeului la simplu feminin este Serena Williams.

Pentru prima dată din anul 1994, România nu va fi reprezentată de niciun tenismen pe tabloul principal de simplu masculin.

Meciurile din cadrul US Open vor începe luni, la Flushing Meadows (New York). Pentru prezența în primul tur, la simplu, sportivii vor primi câte un premiu de 35.754 de dolari. Căștigătorii, la feminin și la masculin, vor primi trei milioane de dolari fiecare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup