Simona Halep, varianta feminină a lui Rafael Nadal! WTA a declarat-o pe româncă „regina zgurii” înaintea sezonului pe suprafață roșiatică

Simona Halep, varianta feminină a lui Rafael Nadal! WTA a declarat-o pe româncă „regina zgurii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Asociația Tenisului Feminin (WTA) a făcut un anunț spectaculos, titrând că Simona Halep va începe sezonul pe zgură din postura de regină a acestei suprafețe! Forul tenisului feminin a prezentat și cifrele formidabile care stau în spatele succesului înregistrat de Simona pe zgură. 

Dacă Rafel Nadal (34 de ani) este supranumit regele zgurii, Simona Halep (29 de ani) a fost declarată regina acestei suprafețe! WTA a realizat un clasament pe ultimii cinci ani, care cuprinde cele mai importante rezultate obținute pe zgură de către jucătoarele de tenis.

Halep conduce detaşat în ierarhia alcătuită de WTA cu ocazia startului sezonului de zgură, ce contabilizează toate rezultatele înregistrate în anii 2019 şi 2020 pe această suprafață, 75% dintre punctele câştigate în 2018, 50% din cele obţinute în 2017 şi 25% dintre punctele adunate în 2016.

WTA o supranumește „regina zgurii” pe Simona Halep înaintea sezonului pe suprafață roșiatică

Simona Halep este cea mai bună jucătoare din lume pe suprafața ei preferată, fiind urmată de Kiki Bertens (Olanda), Karolina Pliskova (Cehia), Elina Svitolina (Ucraina) și Petra Kvitova (Cehia)! Anul trecut, Halep a câştigat două titluri pe zgură, la Praga şi la Roma, iar în ultimele cinci sezoane a triumfat la Roland Garros 2018, impunându-se la Madrid 2016 și 2017! De asemenea, constănțeanca a disputat o finală la Roland Garros 2017, două finale la Roma 2017 și 2018 și una la Madrid 2019. Halep are peste 1.500 de puncte în fața jucătoarei de pe locul 2 în ierarhia „zguristelor” publicată de WTA.

Iată cum arată clasamentul celor mai bune jucătoare pe zgură (Clay Court Power Rankings): Simona Halep (România, 6.591,5 p), Kiki Bertens (Olanda, 4.086,25 p), Karolina Pliskova (Cehia, 3.133,75 p), Elina Svitolina (Ucraina, 2.824 p), Petra Kvitova (Cehia, 2.773 p), Iga Swiatek (Polonia, 2.685,5 p), Ashleigh Barty (Australia, 2.599,75 p), Garbine Muguruza (Spania, 2.440,75 p), Marketa Vondrousova (Cehia, 2.428 p) și Sloane Stephens (SUA, 2.312 p). În 2021, Simona va evolua pe zgură la turneele de la Stuttgart (19 – 25 aprilie), Madrid (29 aprilie – 8 mai), Roma (10 – 16 mai) și Roland Garros (23 mai – 5 iunie).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele