Simona Halep se contrează din nou cu Ruxandra Dragomir pe tema incidentului de la FRT: „E mai ușor să spui că nu îți amintești!”

Alexandru Tăcină
Simona Halep se contrează din nou cu Ruxandra Dragomir pe tema incidentului de la FRT: „E mai ușor să spui că nu îți amintești!"

Continuă replicile dintre Simona Halep și Ruxandra Dragomir, după ce Federația Română de Tenis, condusă de Dragomir în anul 2011, i-ar fi interzis lui Halep accesul la Centrul Național de Tenis.

Ruxandra Dragomir (48 de ani) a avut o replică tăioasă în ProSport după ce Simona Halep s-a plâns că a fost umilită de FRT în anul 2011, iar ocupanta locului 2 mondial nu îi rămâne datoare fostei șefe a FRT.

Simona Halep continuă reproșurile, făcând o remarcă ironică la adresa Ruxandrei Dragomir, cea care i-a transmis Simonei să își reamintească faptul că a convocat-o la lotul național în detrimentul unor jucătoare mai bine clasate.

Simona Halep îi răspunde Ruxandrei Dragomir: E mai ușor să spui asta”

Simona Halep i-a răspuns Ruxandrei Dragomir, după ce fosta jucătoare a declarat că a susținut-o pe constănțeancă pe vremea când conducea federația, neamintindu-și incidentul de la Centrul Național de Tenis: Tot ce am spus a fost că am trăit un eveniment pe care nu îl voi uita niciodată. Dacă nu-și amintește, eu cred că e mai ușor să spui că nu îți amintești decât că să îți asumi niște treburi.

Eu îmi amintesc foarte bine cum a fost momentul acela, pentru că a fost unul dintre cele mai grele, în care mi s-a spus că nu mai am voie la Centrul Național de Tenis pentru că nu am jucat la Fed Cup. Într-adevăr, am fost convocată la Fed Cup când aveam 16 ani și a fost oarecum pentru că făcusem semifinală la Australian Open și, din punctul meu de vedere, la momentul acela nicio junioară nu făcuse nimic la Grand Slam-uri și eu aveam potențial”, a declarat Simona Halep pentru Digisport.

Ce spune Simona Halep despre convocarea ei la echipa națională în detrimentul unor jucătoare mai bine clasate

Simona, care a reluat antrenamentele după ce a scăpat de coronavirus, a mai adăugat că a fost îndreptățită să joace în Fed Cup la vârsta de 16 ani, în detrimentul unor jucătoare mai bine clasate: Cred că de aceea m-a convocat, nu din alt motiv, din punctul meu de vedere. Cred că arătam că pot face o treabă bună în tenis și de aceea am fost convocată. Și mi-a plăcut, am fost recunoscătoare pentru acest lucru și m-a ajutat experiența de la Budapesta din acel an”, a punctat campioana de la Wimbledon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]