Simona Halep se așteaptă la ce e mai rău! Condițiile în care și-ar putea apăra titlul la Wimbledon

Simona Halep se așteaptă la ce e mai rău! Condițiile în care și-ar putea apăra titlul la Wimbledon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii de la Wimbledon, Grand Slam-ul cucerit ultima dată de Simona Halep, au anunțat că turneul de la All England Club poate fi organizat în condiții extreme sezonul viitor.

Halep va încerca să își apere titlul de la Wimbledon în 2021, după ce prestigiosul turneu a fost anulat sezonul acesta din cauza pandemiei, iar constănțeanca trebuie să ia în calcul mai multe variante.

Simona Halep se pregăteșe pentru trei scenarii în care își poate apăra titlul de la Wimbledon

Turneul de la Wimbledon va fi cel mai important din 2021 pentru Simona, întrucât trebuie să își apere titlul, așa că eleva lui Darren Cahill este direct interesată de cele trei scenarii care se vehiculează! Sally Bolton, directoarea turneului, a lansat mai multe teorii despre modul în care se va desfășura ediția de anul viitor: turneul se va desfășura cu spectatori – la o capacitate maximă, cu număr limitat de spectatori sau cu porțile închise. Practic, Halep și compania pot evolua în condiții normale, dar se pot aștepta și la un scenariu mult mai sumbru. Ar fi o atmosferă cu adevărat dezolantă cu tribunele goale la All England Club, complex în care Halep a triumfat în anul 2019, după 6-2, 6-2 în finala cu Serena Williams.

„Prioritatea noastră este sănătatea și siguranța tuturor partenerilor noștri, a fanilor și a jucătorilor”, au transmis organizatorii de la Wimbledon în finalul comunicatul de presă care prevede scenariile enumerate mai sus.

Turneul de la Wimbledon, programat în mod normal în luna iulie, a fost singurul dintre cele de Mare Șlem care nu s-a desfășurat în 2020! Și organizatorii de la Australian Open au făcut precizări importante despre Marele Șlem din ianuarie. Șeful turneului, Craig Tiley, a declarat că face eforturi pentru ca jucătoarele din altă țară, cum este și cazul Simonei Halep, să aibă parte de condiții decente, în ciuda protocoalelor medicale foarte stricte. În mod normal, sportivele din afara Australiei ajunse la Melbourne ar trebui să stea blocate în hotel timp de două săptămâni, dar Craig Tiley luptă pentru a relaxa măsurile. Cel mai probabil, jucătoarele de tenis vor primi o derogare la Melbourne, având posibilitatea de a se antrena pe durata carantinei.

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen