Simona Halep după victoria cu Keys: „Cred că am făcut treabă bună. Am fost încrezătoare până la final!” Ce a spus despre Darren Cahill

Simona Halep după victoria cu Keys:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, a dezvăluit ce i-a transmis antrenorul Darren Cahil, când i-a cerut ajutorul, în setul secund al meciului cu Madison Keys, partidă câștigată duminică, în Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor.

„În primul game din setul secund am avut două șanse de break pe care le-am irosit foarte ușor. Da, am fost puțin dezamăgită și l-am chemat pe Darren, la 2-1. Mi-a spus să mă calmez și așa am făcut. Apoi am fost mai atentă. Am simțit că ea își revine, că joacă din ce în ce mai bine, așa că a trebuit să muncesc pentru fiecare punct. Darren știe cum să-mi vorbească și mă calmează, ceea ce e perfect”, a declarat Halep.

Simona Halep, a treia favorită a competiției, a învins-o, duminică, pe Madison Keys, a șaptea favorită, scor 6-2, 6-4, și a ajuns la cinci meciuri câștigate, precum și unul pierdut în fața sportivei din Statele Unite ale Americii.

„M-am simțit foarte bine pe teren, astăzi. A fost mai bine decât mă așteptam. Am mai jucat de câteva ori contra ei în acest an și am câștigat de fiecare dată, așa că aveam un avantaj. Am jucat cu ea la Montreal, iar acolo jocul a fost mai rapid. Aici, mai puțin. Am controlat jocul așa cum mi-am dorit. Aici, mingea nu sare prea tare și cred că acest lucru mă avantajează. E bine că pot rămâne pe picioare”, a adăugat Simona Halep, la conferința de presă, după meciul cu Madison Keys.

Întrebată dacă a avut vreun moment de panică, de-a lungul confruntării cu Keys, Halep a replicat: „La începutul setului secund m-am panicat puțin, pentru că am irosit prea ușor acele șanse. În restul setului, nu, pentru că știam că ea poate să facă puncte fantastice, cum, de altfel, poate să piardă foarte ușor. Așa e stilul ei. Am rămas concentrată. Cred că am făcut treabă bună. Am fost încrezătoare până la final. Serviciul m-a ajutat mult astăzi, chiar dacă nu am servit foarte puternic”, a mai spus Halep.

Cât despre atmosfera creată de fani: „E întotdeauna plăcută, precum acasă. Am văzut multe steaguri în tribune. Le mulțumesc oamenilor că au venit. E fantastic că au venit până aici”, a conchis Halep.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele