Simona Halep, destinul celei mai mari jucătoare de tenis din istoria României. Campioana absolută şi liderul WTA a spus adio

Simona Halep, destinul celei mai mari jucătoare de tenis din istoria României. Campioana absolută şi liderul WTA a spus adio
Foto Sport Pictures
  • Publicat:

Simona Halep este prima jucătoare din România ce a devenit lider WTA, fiind numărul unu mondial între 2017 şi 2019, timp de 64 de săptămâni.

Sportiva din Constanța s-a născut la data de 27 septembrie 1991 și a început tenisul la o vârstă fragedă. A debutat în circuitul ITF în 2006 și anul următor a triumfat la două turnee de simplu și două de dublu. La junioare, în concursuri internaționale, a evoluat în premieră în 2008 și s-a impus, printre altele, la Roland Garros (la juniori).

Cariera Simonei Halep. Sportiva din Constanța și-a anunțat retragerea

În 2009 a ajuns la Roland Garros la nivel de senioare, dar s-a oprit în turul doi. Totuși, în 2010 a disputa prima finală la un turneu WTA, la Fes. În vara aceluiași an a atins top 100 WTA, pe locul 96. Doi ani mai târziu, în 2011, a intrat în top 50 WTA, pe locul 42, dar a terminat sezonul pe 53. În 2012 a încheiat pe poziția 47.

Din 2013 a început să urce vertiginos și se situează pe locul 11 în clasament. Succesele se leagă pe bandă rulantă: Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia. Tot atunci e desemnată Most Improved Player Of The Year (cel mai mare progres din acel an al unei jucătoare).

Halep, în 2014, a activat la Australian Open până în sferturi și astfel a urcat pe zece în ierarhia WTA. A devenit a treia sportivă din România ce a intrat în top zece, după Irina Spîrlea şi Virginia Ruzici.

Treptat, a ajuns până pe cinci, după o semifinală jucată la Indian Wells, și automat e cea mai bine clasată româncă din istorie, precedent fiind Spîrlea (locul 7). În mai 2014, Halep a mai urcat un loc, până pe patru.

În iunie 2014 joacă prima sa finală de Grand Slam, la Roland Garros, cu Maria Şarapova. În august urcă iar, locul doi, după care în toamnă o învinge pe Serena Williams la Turneul Campioanelor. E prima sportivă din istorie care învinge liderul WTA, așa cum era jucătoarea din SUA la vremea respectivă. Cele două au și jucat finala la Turneul Campioanelor, iar adversara lui Halep s-a impus.

Simona Halep, lider WTA

Anul 2015 a început cu victoria de la Shenzhen, iar în martie vine victoria de la Indian Well. A mai jucat finale și semifinale, iar finalul sezonului o găsește pe locul doi.

  • În 2017 a jucat finala la Roland Garros și la Cincinnati, iar din toamnă devine lider WTA. E prima din România care a reușit această performanță. Un an mai târziu a realizat o performanță uriașă: primul titlu de Grand Slam, la Roland Garros. Rămâne lider în clasament.

2019, al doilea titlu de Grand Slam în palmares, la Wimbledon. Plus alte trofee, dar Simona încheie pe locul patru în topul mondial. Un an mai târziu s-a plasat pe poziția a doua.

În 2021, apar unele accidentări, nu poate participa la Grand Slamuri și coboară pe 14. În 2022, în toamnă, apare acuzația de dopaj și Halep a fos nevoită să lupte în instanță pentru a-și demonstra nevinovăția. A reușit să revină pe teren în 2024, dar nu a mai putut fi la nivelul obișnuit. Au urmat alte probleme medicale, iar acum Simona Halep și-a anunțat retragerea.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta soțului infidel 😲
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta…
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului:
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului: "E adevărat"
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți dintr-o afacere profitabilă
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți…
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
Românii care vor avea două buletine. Decizia se pregătește chiar acum. Document cu protecție sporită
Românii care vor avea două buletine. Decizia se pregătește chiar acum. Document cu protecție sporită
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
×