Simona Halep a onorat invitația primită la finala feminină de la Wimbledon și a avut o apariție răvășitoare în loja regală.
Fostul lider mondial WTA a primit o invitație din partea organizatorilor turneului de la All England Club, acolo unde a cucerit un titlu de Grand Slam, în 2019, în finala spectaculoasă cu Serena Williams, 6-2, 6-2.
Simona Halep a dat curs invitației și și-a făcut apariția într-o ținută de gală alături de fostul său antrenor, Daniel Dobre. De-a lungul zilei, a distribuit mai multe imagini pe rețelele de socializare în care a imortalizat și un moment deosebit alături de Daniel Dobre și Darren Cahill, antrenorii care i-au marcat cariera.
Astăzi a avut loc finala feminină de la Wimbledon dintre Amanda Anisimova și Iga Swiatek. Simona Halep a asistat la un moment istoric, Iga Swiatek reușind să triumfe fără să piardă vreun punct în fața americancei.
Fosta câștigătoare de la All England Club a avut un loc de onoare în loja regală, alături de prințesa de Wales, Kate Middleton. Toată lumea a aplaudat sosirea prințesei în arenă, iar Halep a fost surprinsă la doar câțiva pași de oficialul Familiei Regale a Marii Britanii.
Retrasă la începutul acestui an din sportul profesionist, Simona Halep se bucură la maximum de timpul liber pe care îl petrece în compania celor dragi. Astăzi a revenit să urmărească finala din cadrul celui mai drag turneu al său, așa cum a precizat de mai multe ori de-a lungul carierei. A postat imagini de la All England Club și a transmis că „inima sa e plină de bucurie” odată cu revenirea în Marea Britanie.
„Chiar am spus acum câteva zile că singurul turneu de care îmi e dor e Wimbledonul. Voi merge acolo în weekend și abia aștept să retrăiesc amintirile pe care le am. Sunt invitată în tribuna regală, la finala feminină și abia aștept să merg”, a declarat Simona Halep, potrivitSpotMedia.
Simona Halep s-a revăzut la Londra cu Darren Cahill și Daniel Dobre. Ambii i-au fost antrenori în perioada în care a cunoscut cel mai mare succes la nivel mondial. Daniel Dobre a început colaborarea cu sportiva în 2015, dar ca secund al lui Darren Cahill. 3 ani mai târziu, Cahill a luat o pauză de la antrenorat pentru a fi mai aproape de familie, astfel că Daniel Dobre a devenit antrenorul principal al fostei sportive.