Simona Halep a dezvăluit ce a făcut diferența în finala cu Beatriz Haddad Maia! Cum a câștigat românca turneul de la Toronto. „Toate la un loc m-au ajutat” | VIDEO

Bogdan Savin

Simona Halep a câştigat turneul de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari. Ea a învins-o în finală pe Beatriz Haddad Maia, scor 6-3, 2-6, 6-3.

Halep a avut nevoie de două ore şi 16 minute pentru a se impune în ultimul act al turneului din Canada.

Ea a triumfat pentru a treia oară la Openul Canadei. Primele titluri le-a cucerit la Montreal, competiția desfășurându-se alternativ în cele două orașe, în 2016 și 2018.

Simona Halep a dezvăluit ce a făcut diferența în finala cu Beatriz Haddad Maia! Cum a câștigat românca turneul de la Toronto. „Toate la un loc m-au ajutat”

„Simo” a disputat și o finală, chiar la Toronto, în 2015. Este o premieră pentru sportiva noastră de a câștiga de trei ori un turneu!

Halep a primit un cec de 439.700 de dolari şi 900 de puncte WTA pentru performanța sa, iar Haddad a încasat 259.100 de dolari. De asemenea, a fost recompensată cu 585 puncte WTA.

„Am luat punctele și nu am așteptat greșeala lui Haddad” a spus Halep pentru Prosport, după ce a cucerit al 3-lea ei titlul la Canadian Open. „Am jucat agresiv, dar mentalul a făcut diferența!” a mai dezvăluit ea.

Simona a ajuns pe locul șase mondial și a obținut în carieră peste 40 de milioane de euro din premii. Condusă cu 3-0 de Haddad și cu cinci „duble greșeli” adunate, Halep „a înșirat” șase gameuri ca să ia un prim set: „M-am bucurat mult că am reușit să câștig chiar dacă a fost un meci tare dificil”.

Cred că partea mentală a fost foarte importantă. În momentele importante am reușit să joc mai agresiv și să iau punctul și să nu aștept greșeala. Toate la un loc m-au ajutat să câștig pentru că a fost foarte dificil. Ea joacă foarte bine – Simona Halep

Punct de 3-0 în „decisiv” a risipit Halep până să aibă 4-1: cu de șapte ori mai multe mingi luate cu „al doilea serviciu” și toate mingiile de „break” avute de Haddad salvate, Simona a câștigat al 24-lea ei trofeu din carieră și 900 de puncte WTA. „Mă simt bine pe teren, lupt. Fizic sunt foarte bine, jocul arată bine. Am încredere și vreau doar să o iau pas cu pas. Așa că turneul următor e important și sper să fac o treabă bună și acolo” a completat „Simo”.

Sunt emoții frumoase, emoții mari pentru că mi-am dorit tare mult să câștig la Toronto. Publicul este extraordinar și plin de români – Simona Halep

Sursa video: WTA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]