Simona Halep a avut antrenor împotriva Kaiei Kanepi. Cine a stat în loja liderului mondial. FOTO

Simona Halep a avut antrenor împotriva Kaiei Kanepi. Cine a stat în lojă: FOTO
Simona Halep a avut antrenor împotriva Kaiei Kanepi. Cine a stat în loja liderului mondial. FOTO

Simona Halep nu are până în acest moment un antrenor oficial, dar la primul Mare Șlem al anului, Australian Open, a beneficiat de ajutorul antrenorului echipei naționale de FED Cup a României, Florin Segărceanu. Acesta a făcut deplasarea cu lideul clasamentului feminin de tenis și a fost surprins în tribune la primul meci din Australia, împotriva Kaiei Kanepi.

După despărțirea de Darren Cahill, Halep nu și-a ales încă un antrenor, dar a început o colaborare cu Segărceanu, după ce acesta s-a autopropus să o ajute în perioada dintre sezoane: „Îmi ofer serviciile să o ajut cât timp se antrenează în țară, dar n-aș putea să o însoțesc în turnee„, declara în urmă cu două luni căpitanul nejucător al României, pentru Libertatea. Oferta a fost primită cu brațele deschise de Simona. Cei doi au colaborat foarte bine și se pare că sportiva l-a convins să o însoțească și în Australia.

(FOTO: Eurosport)

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]