Simona a vorbit despre problemele mari din meciul cu Duque-Marino: „Am fost «moartă» pe teren!” Ce a deranjat-o și ce a spus despre următoarea adversară

Simona a vorbit despre problemele mari din meciul cu Duque-Marino:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a vorbit, la finalul meciului câștigat contra columbiencei Duque-Marino (3-6, 6-4, 6-2), despre condițiile foarte grele pe care le-a găsit la turneul de la Washington și a dezvăluit cum a reușit să ducă la capăt o luptă dificilă, întinsă pe durata a trei seturi și o oră și 41 de minute de joc.

La finalul primei manșe, numărul doi WTA a cerut intervenția lui Darren Cahill, iar momentul a fost reprezentativ pentru condițiile de căldură extremă în care s-a jucat meciul. Halep și-a găsit cu greu forța de a dialoga cu antrenorul australian, iar la finalul partidei a scos în evidență problemele pe care le-a avut din cauza temperaturii ridicate: „A fost foarte, foarte cald! Am fost puțin „moartă” pe teren, dar condițiile au fost aceleași pentru amândouă și a trebuit să continui să lupt. Am reușit să mă calmez puțin, am fost în stare să-mi găsesc loviturile și cred că cheia meciului a fost că am reușit s-o împing în spatele terenului”, a spus Halep, la conferința de presă.

În faza sferturilor de finală, Simona o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Makarova (50 WTA), vineri, de la ora 21:00. Va fi al cincilea meci direct, Simona conducând cu 3-1, după patru înfruntări pe hard, iar finalista de la Roland Garros speră că experiența meciurilor anterioare o va ajuta: „Makarova va fi o adversară foarte dificilă, deoarece e jucătoare de mână stângă, dar am jucat deja de câteva ori împotriva ei. Sper doar să nu mai fie atât de cald”, a adăugat Simona.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup