SERIAL 8 cu 8 | Să cunoaștem protagonistele Turneului Campioanelor. Episodul unu: Garbine Muguruza, prima calificată. „Nu, nu, nu, nu! M-ar ucide dacă aș răspunde la această întrebare” :)

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 16 Oct. 2017, 14:46 Actualizat: 16 Oct. 2017, 16:12 Tenis

Garbine Muguruza a fost prima jucătoare calificată oficial la ediția 2017 a Turneului Campioanelor. Reprezentanții WTA au făcut anunțul pe 12 septembrie. Ușor accidentată la coapsa stângă încă de la Tokyo, spaniola a arătat teribil la ultima apariție pe teren înainte de Singapore – la Beijing, împotriva Barborei Strycova. Muguruza a abandonat la startul setului doi, după ce reușise să câștige un singur game, din nouă disputate.


Reprezentanții WTA au pregătit elemente grafice speciale pentru jucătoarele calificate la Turneul Campioanelor. Foto: wtatennis

Jucătoarea care a depășit momente teribile la Miami și la Roland Garros – de unde a plecat în lacrimi, acuzând lipsa de respect a publicului francez, a strălucit pe iarba de la Wimbledon și apoi la Cincinnati. Muguruza va fi a doua favorită la Singapore și singura jucătoare pe care Simona Halep nu o poate întâlni în grupe.

ProSport vă propune să o cunoaștem pe Garbine Muguruza, câștigătoare la ambele turnee de Mare Șlem europene:

1. A treia prezență la Turneul Campioanelor este de fapt… a patra

Garbine Muguruza și-a câștigat biletul pentru turneul celor mai bune opt jucătoare ale lumii la simplu pentru al treilea an consecutiv. Dar, pentru ea va fi a patra prezență la cea mai selectivă competiție a anului. Asta pentru că în 2014, Muguruza a participat la Turneul Campioanelor în proba de dublu, alături de Carla Suarez Navarro: atunci a jucat un singur meci la dublu, însă în 2015, când s-a jucat în sistem de grupă, și-a trecut în cont alături de conaționala sa o finală.

În 2015, după ce în semifinale Garbine și Carla au trecut de perechea formată din Andrea Hlavackova și Lucie Hradecka, cu 7-6, 6-0, au pierdut finala cu „SanTina”, adică Martina Hingis și Sania Mirza, 0-6, 3-6.

2. Părinții ei au avut interzis la prima finală de Mare Șlem

Garbine Muguruza a jucat în 2015 finala de la Wimbledon și, deși partida contra Serenei Williams era ‘meciul vieții’ la momentul respectiv, spaniola le-a interzis părinților săi să meargă în tribună. Daily Mail a relatat pe larg întâmplarea: Jose Antonio și Scarlet și-au sunat fiica în vârstă de 21 de ani la vremea respectivă pentru a-i spune că ar dori să vină la finală. Garbine însă a insistat cu cerul și pământul ca cei doi să rămână acasă, pentru ca rutina ei să nu se schimbe. „Nu sunt chiar atât de superstițioasă, dar părinții mei mă vor vedea la televizor, din Barcelona. Nu vreau să schimb nimic„, a declarat Garbine după semifinala câștigată în fața polonezei Agnieszka Radwanska.


Unul dintre momentele intense trăite de Garbine Muguruza la Wimbledon

3. A început să joace tenis cu frații ei

Primele amintiri ale Muguruzei legate de jocul de tenis se leagă de orele petrecute alături de frații ei, Asier și Igor. „Am doi frați, ambii joacă tenis, așa că loveam alături de ei în Caracas. Tenisul înseamnă totul pentru mine. Fac asta de când mă știu și îl iubesc’, spune Muguruza.

„Cred că foarte mulți jucători și multe jucătoare au o relație din aceasta: dragoste și ură cu tenisul. Este greu la înfrângere, este foarte plăcut când câștigi. Treci printr-un mare amestec de trăiri, am simțit și eu așa. Totul este atât de frumos când câștigi și atât de întunecat, negru, atunci când nu o faci. Și trebuie să ieși cumva de acolo. Încă îmi caut acel ceva care să mă scoată din locul întunecat în momentul în care nu mai sunt îndrăgostită de tenis – acel lucru care să mă facă să mă simt din nou bine. Joc tenis de la trei ani. Atât știu. Tenis și iar tenis. Familia mea este super-pasionată de tenis și așa sunt și eu”,
Garbine Muguruza


Garbine Muguruza a scos ‘de la naftalină’ una dintre fotografiile din perioada copilăriei și a distribuit-o pe rețelele de socializare, iar fanii au fost în extaz. Foto: Garbine Muguruza via Facebook

4. Babolat Pure Drive de la 12 ani

Joc cu această rachetă de la 12 ani. Cred că se potrivește perfect jocului meu. Mă simt bine cu ea, mingea pleacă din rachetă cu foarte multă viteză. Îmi plac punctele scurte, îmi place să fiu agresivă, îmi place lupta și știu că trebuie să fiu mereu concentrată„, a povestit Garbine Muguruza la Roland Garros.

5. Îi place să gătească

Jucătorii de tenis iubesc dulciurile – de la Simona Halep la Rafael Nadal și Roger Federer. Ciocolata este un răsfăț, dar Garbine Muguruza se bucură nu doar de gustul celor mai diverse deserturi.

„Gătitul este una dintre pasiunile mele. îmi place să fac dulciuri – fursecuri, brioșe. Când sunt acasă și am timp – este unul dintre lucrurile pe care îmi place să le fac. Iar negresa Oreo îmi iese cel mai bine„, spune Garbine Muguruza. În rest, preferă hip-hop-ul, pe Batman lui Iron Man, Twitter-ul în loc de Facebook, s-a plictisit de paste, așa că ar da orice pentru pizza și îi place serialul ‘Game of thrones‘.


Oare în momentele în care ‘ia foc pe teren’, Garbine seamănă cu vreunul dintre personajele favorite din ‘Game of Thrones’?

6. Când relația cu antrenorul este una tensionată…

Turneul de la Miami a fost unul cu probleme și tensiuni ‘în paradis’ nu doar pentru ‘team Halep’, ci și pentru ‘team Muguruza’. Dacă australianul Darren Cahill a decis să pună punct temporar colaborării cu Simona, iberica a avut o răbufnire mai ceva ca Simona la adresa antrenorului ei, Sam Sumyk, căruia i-a replicat tăios la o repriză de ‘on-court coaching’: ‘taci, dracu’ din gură!’. Sumyk i-a răspuns cu aceeași monedă – ‘să nu care cumva să îmi mai spui vreodată să tac din gură!‘, iar răfuiala celor doi a făcut înconjurul lumii. A fost unul dintre acele momente care a intensificat discuția despre cât de oportună este această regulă a circuitului WTA, care nu se aplică în ATP și nici în turneele de Mare Șlem.

Apoi, Svetlana Kuznetsova a arătat-o cu degetul pe Garbine, dar și pe echipa ei, pentru coaching în timpul sfertului de finală direct de la Wimbledon. „A fost destul de evident, pentru că toți vorbim spaniola. A primit instrucțiuni în continuu. Vorbește tot timpul cu fizioterapeutul și știu că face asta mereu. Cred că nu este normal„, a atacat rusoaica. Garbine s-a apărat, spunând că „erau doar încurajări. Îmi place să simt că cei din echipă sunt alături de mine, că mă susțin. Dar nu este nimic special, tactic

7. Muguruza Blanco și Los Blancos


Un singur loc în inima ei. Dar Garbine își asumă de minune rolul de ambasadoare a sportului spaniol

Garbine Muguruza poartă, ca și nativii din Spania, două nume de familie. Al mamei sale, de origine venezueleană, este Blanco. Deși numele ei aduce unu la unu cu porecla celor de la Real Madrid (n.r. – Los Blancos), iar Garbine iubește fotbalul, în 2015 ‘Garbi’ a oferit un răspuns extrem de haios la microfonul Eurosport atunci când a fost provocată să aleagă între Real Madrid și Barcelona: „Oh, nu, nu, nu, nu, nu! Spania m-ar ucide dacă aș răspunde la această întrebare! Nu răspund!”. Cu altă ocazie, Garbine povestea: „În Spania, dacă nu te uiți la fotbal ești mort! Nu poți purta o conversație. Toată lumea te ia – ai văzut golul ăla? Îmi place Sergio Ramos, îmi place Iniesta


A ales Spania, în 2014, ca națiune pentru FedCup. Și poartă cu mândrie culorile galben și roșu, inclusiv tricoul naționalei de fotbal

8. De câte ori i-ați stâlcit numele?

Corect, numele ibericei se pronunță cu ‘s’, în loc de ‘z’. Deși cel mai adesea pronunția auzită este ‘Muguru-th-a”, cu acel ‘th’ englezesc, devenit ‘z’, numele numărului doi mondial s-ar pronunța corect, „Mugurusa”. Totuși, iberica nu a făcut niciodată ca Goran Ivanisevic, care a oprit un meci pentru a-l învăța pe arbitrul de scaun să îi pronunțe corect numele.


Garbine Muguruza știe să aprindă imaginația fanilor. Foto: Garbine Muguruza via Facebook

CV pe scurt

Data nașterii: 8 octombrie 1993 (24 ani)
Locul nașterii: Caracas, Venezuela
Înălțime: 1,82 m 
Cea mai bună clasare WTA: 1 WTA (spaniola a fost a 24-a jucătoare ajunsă numărul unu în tenisul feminin – pe 11 septembrie 2017)
Titluri de Mare Șlem: 2 – Roland Garros 2016, Wimbledon 2017  
Repere în carieră:

  • este al doilea număr 1 dat de Spania în tenisul feminin (după Arantxa Sánchez Vicario)
  • este a doua jucătoare din istorie, după Martina Hingis, care a jucat finale la același turneu de Mare Șlem împotriva ambelor surori Williams (Martina a învins-o pe Venus, dar nu și pe Serena)
  • a completat o dublă fantastică a Spaniei, cu Rafael Nadal, reușită în trecut doar de Statele Unite și de Germania: aceeași țară să dețină, în paralel, numărul unu mondial și în ATP și în WTA.

Raport victorii / înfrângeri pe 2017: 46 – 19
Titluri în 2017: 2 (Wimbledon și Cincinnati)
Palmares versus Top 8 în 2017:  5 victorii, 4 înfrângeri. Garbine nu a învins jucătoare aflate în Top 8 în săptămâna meciului direct decât la turneele pe care le-a și câștigat ( pe Kerber – 1 WTA și Kuznetsova – 8 WTA, la Wimbledon, apoi pe Kuznetsova – 8 WTA, Pliskova – 1 WTA și Halep – 2 WTA la Cincinnati). Wozniacki (6 WTA) a învins-o la Tokyo, Svitolina (5 WTA) – la Toronto, Pliskova (3 WTA) la Fed Cup și Indian Wells.
Prezențe la Turneul Campioanelor: a 3-a consecutivă la simplu
Cel mai bun rezultat la Turneul Campioanelor: semifinale, 2015 (3 victorii în grupă, învinsă de Radwanska)


Muguruza este sponsorizată de Adidas, ca și Simona Halep. Dar, de cele mai multe ori, cele două nu aleg același model, Garbine preferând o altă croială

Palmaresul direct cu celelalte jucătoare prezente la Singapore: (victorii – înfrângeri)

  • 3-1 cu Simona Halep, 1-0 în 2017
  • 2-6 cu Karolina Pliskova, 1-2 în 2017
  • 3-4 cu Elina Svitolina, 1-2 în 2017
  • 2-3 cu Venus Williams, 2-0 în 2017
  • 3-3 cu Caroline Wozniacki, 0-2 în 2017
  • 2-1 cu Jelena Ostapenko, 1-1 în 2017
  • 1-0 cu Caroline Garcia, 1-0 în 2017


Lady Garbine. Foto: Garbine Muguruza via Facebook

 

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 16 Oct. 2017, 14:46 Actualizat: 16 Oct. 2017, 16:12 Tenis
Pe aceeași temă
Arafat a făcut anunțul despre revenirea la Starea de Urgență! Vești crunte pentru români
Arafat a făcut anunțul despre revenirea la Starea de Urgență! Vești crunte pentru români
Cum şi-a ratat cariera o
poliţistă din Ploieşti: „A fost o prostie şi o curiozitate
de-a mea“
Cum şi-a ratat cariera o poliţistă din Ploieşti: „A fost o prostie şi o curiozitate de-a mea“
Decizie fără precendent. Care este primul oraş din lume care a interzis folosirea smartphone-urilor în spaţiile publice
Decizie fără precendent. Care este primul oraş din lume care a interzis folosirea smartphone-urilor în spaţiile publice
Ce lovitura putea da Becali la inceputul sezonului! A vrut sa il puna manager pe Mircea Lucescu, dar s-a ales cu Vintila
Ce lovitura putea da Becali la inceputul sezonului! A vrut sa il puna manager pe Mircea Lucescu, dar s-a ales cu Vintila
Karmen Minune a dezvăluit motivul pentru care merge la psiholog
Karmen Minune a dezvăluit motivul pentru care merge la psiholog
Bianca Pop a fugit fără să plătească cazarea la hotelul din Mamaia: "Nu aveam bani! Ce era să fac, să s** p**"
Bianca Pop a fugit fără să plătească cazarea la hotelul din Mamaia: "Nu aveam bani! Ce era să fac, să s** p**"
O unguroaică se plânge că nu-şi poate găsi un loc de muncă pentru că este prea sexy FOTO
O unguroaică se plânge că nu-şi poate găsi un loc de muncă pentru că este prea sexy FOTO
BREAKING: Începe războiul! Prima țară amenințată deja!
BREAKING: Începe războiul! Prima țară amenințată deja!
Mor pe CAPETE și NIMENI nu știe DE CE! „E un DEZASTRU”. Guvernul REFUZĂ să intervină. DE CE le este TEAMĂ?
Mor pe CAPETE și NIMENI nu știe DE CE! „E un DEZASTRU”. Guvernul REFUZĂ să intervină. DE CE le este TEAMĂ?
Cât timp vom mai purta masca de protecție! Anunțul lui Ludovic Orban
Cât timp vom mai purta masca de protecție! Anunțul lui Ludovic Orban
BOMBA SERII: Ne întoarcem la starea de urgență? Raed Arafat: Semnalele de alarmă sunt
BOMBA SERII: Ne întoarcem la starea de urgență? Raed Arafat: Semnalele de alarmă sunt
Daciana Sârbu și-a pierdut toată averea. Ce a făcut soția lui Victor Ponta
Daciana Sârbu și-a pierdut toată averea. Ce a făcut soția lui Victor Ponta
Surpriză: Declaraţii de ultimă oră de la cel mai mare retailer online din România. Ce pregăteşte în mijlocul crizei
Surpriză: Declaraţii de ultimă oră de la cel mai mare retailer online din România. Ce pregăteşte în mijlocul crizei
Cum arată sora Antoniei? A moştenit frumuseţea ei
Cum arată sora Antoniei? A moştenit frumuseţea ei
Șoferul a rămas FĂRĂ CUVINTE când a văzut ce transporta mașina din fața lui. A scos telefonul și a imortalizat momentul
Șoferul a rămas FĂRĂ CUVINTE când a văzut ce transporta mașina din fața lui. A scos telefonul și a imortalizat momentul
A lipsit de acasă 3 luni. Când s-a întors la apartament, tânăra din imagine a încremenit
A lipsit de acasă 3 luni. Când s-a întors la apartament, tânăra din imagine a încremenit
Perspective sumbre ale crizei COVID-19: Este posibil să nu existe vreodată o „revenire la normal”
Perspective sumbre ale crizei COVID-19: Este posibil să nu existe vreodată o „revenire la normal”
Robert Negoiță a dat de pământ cu PSD! A scos la iveală ceea ce nu se aștepta nimeni
Robert Negoiță a dat de pământ cu PSD! A scos la iveală ceea ce nu se aștepta nimeni
Le-am surprins în colanți transparenți și fără sutien! Top 20 vedete care fac sport în poziții indecente! Atenție, se vede TOT
Le-am surprins în colanți transparenți și fără sutien! Top 20 vedete care fac sport în poziții indecente! Atenție, ...
Detalii halucinante despre mariajul dintre Jada Pinkett Smith și Will Smith. Formează unul dintre cele mai solide cupluri, dar de ani de zile Jada are o altă relație pe care soțul ei o susține
Detalii halucinante despre mariajul dintre Jada Pinkett Smith și Will Smith. Formează unul dintre cele mai solide cupluri, ...
SURPRIZĂ: Oraşul din România care a luat faţa marilor oraşe europene precum Barcelona, Madrid sau Frankfurt
SURPRIZĂ: Oraşul din România care a luat faţa marilor oraşe europene precum Barcelona, Madrid sau Frankfurt
Alertă COVID-19! România riscă să ajungă la 800 de cazuri noi în fiecare zi
Alertă COVID-19! România riscă să ajungă la 800 de cazuri noi în fiecare zi
Când scăpăm de masca de protecție. Orban a făcut anunțul
Când scăpăm de masca de protecție. Orban a făcut anunțul
„La Gomera”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo 2020
„La Gomera”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo 2020
Cum a reușit să ajungă cu un Lexus aici? A sunat la 112 dar nu l-a băgat nimeni în seamă!
Cum a reușit să ajungă cu un Lexus aici? A sunat la 112 dar nu l-a băgat nimeni în seamă!
Gigi Becali, dezvăluiri incendiare despre fosta soție a lui Borcea! De ce nu a mai păstrat legătura cu Alina Vidican
Gigi Becali, dezvăluiri incendiare despre fosta soție a lui Borcea! De ce nu a mai păstrat legătura cu Alina Vidican
Florin Piersic, despre relația de dragoste cu Angela Similea. Ce făceau când nu îi vedea nimeni: 'Era cel mai mare trofeu, ca Angelina Jolie'
Florin Piersic, despre relația de dragoste cu Angela Similea. Ce făceau când nu îi vedea nimeni: 'Era cel mai mare trofeu, ...